L-au taiat si pe Domn, chinuindu-l mult

Ziua de 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, era onomastica Doamnei Maria si aniversarea lui Constantin Brâncoveanu, care împlinea 60 de ani. Avea sa fie, însa, ziua nasterii în ceruri pentru Sfintii Martiri Brâncoveni: Matei, Radu, Ştefan, Constantin, Constantin Voda împreuna cu Ianache Vacarescu. Dupa câteva luni de chinuri în temnitele din Constantinopol, au suferit moarte martirica, într-o grotesca executie publica, la care au asistat sultanul, marele vizir si membrii legatiilor europene. Marturiile vremii sunt cutremuratoare.Domnitorul mazilit Constantin Brâncoveanu împreuna cu familia sa se aflau, în luna aprilie a anului 1714, închisi în Constantinopol. Temuta temnita Yedikule (a celor Şapte Turnuri) a fost locul unde Brâncovenii si-au început patimirea martirica. Au urmat nenumarate chinuri la Fornetta sau în „Groapa Sângelui“, un loc unde întunericul nu putea fi biruit nici de lumânari, nici de candele. Toate acestea erau parte a unui interogatoriu menit sa scoata la iveala pretinse averi tainuite. Între timp, capuchehaiele lui Ştefan Voda Cantacuzino, noul domnitor al Ţarii Românesti, alimentau cu intrigi mânia sultanului si a marelui vizir. Nicolae Iorga aminteste groaznicele anchetari: „Chinurile hotesti, cu taieturi la cap si la mâini, cu arsuri pe piept, în fiinta sotiei si copiilor, tinura din mai pâna în iulie, când se credea ca a spus tot ce se cerea de la dânsul. Îl stramutasera acuma, cu totul zdrobit, la Bostangi-Basi“. Închisoarea aflata în subordinea lui Bostangi Pasa, ofiter superior responsabil cu siguranta palatului imperial, se afla la Topkapî Saray, si era populata în special cu detinuti politici cu rang. Era tot un loc de tortura, gealatii care executau pedepsele capitale fiind mercenari ai acestuia.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 44287

Data: Sep 25, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).