|
|
La Manastirea Tismana a fost organizat un curs de formare in cadrul proiectului Alege scoala!
|
Sesiunea de formare a avut loc la Mânăstirea Tismana din judeţul Gorj şi a fost coordonată de părintele diacon George Jambore, inspector în cadrul Sectorului teologic – educaţional al Patriarhiei Române. Cu acest prilej au fost identificate o serie de instrumente practice care să-i ajute pe preoţi în activităţile catehetice desfăşurate în rândul copiilor şi tinerilor, la nivelul parohiilor din care provin. De asemenea au fost dezbătute subiecte precum: abandonul şcolar timpuriu, relaţia Biserică, stat, scoală, metode practice de educaţie moral – religioasă etc.
Proiectul „Alege şcoala!”, derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, are ca obiectiv prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip ”Şcoala de duminică”, necesare asigurării educaţiei de bază şi a motivaţiei pentru educaţie a copiilor din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Proiectul se desfăşoară pe o durată de 3 ani, 2010 - 2013.
sursa: mitropoliaolteniei.ro
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal!
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jan 25, 2012 |
Articole similare
Alături de familiile militarilor ce compun Echipa Operaţională de Consiliere şi Legătură, la manifestare au participat cadre militare din Brigada 2 Infanterie Rovine, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi ai autorităţilor .....
Data: Jan 25, 2012
|
În deschidere, Părintele prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic „Sf. Nicolae”, a rostit un cuvânt de întâmpinare. Despre importanţa istorică a Unirii Principatelor Române din anul 1859 şi reformele ce au .....
Data: Jan 25, 2012
|
Aceasta va fi precedată de slujba de Te Deum, oficiată de către PS Părinte Sebastian, în prezenţa membrilor Adunării.
Amintim că Adunarea Eparhială este organul eparhial deliberativ, ce are în componenţă 30 de membri (10 clerici şi 20 .....
Data: Jan 25, 2012
|
Biserica Sfantul Ierarh Grigorie Teologul din cartierul galatean Siret si-a sarbatorit astazi ocrotitorul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, in biserica mica a parohiei, informeaza TRINITAS TV.In prezent, in curtea parohiei se .....
Data: Jan 25, 2012
|
Biblioteca Sfantului Sinod, una dintre institutiile de cultura importante ale romanilor, adaposteste colectii de manuscrise si lucrari cu caracter enciclopedic foarte pretioase. Un loc important il ocupa sectia dedicata poetului Mihai Eminescu. Intre colectiile bibliotecii Sfantului Sinod se .....
Data: Jan 25, 2012
|
Mai multi reprezentanti ai Arhiepiscopiei Sibiului au oferit astazi pachete cu alimente si produse de igiena bolnavilor cronici de la Sectia VI Psihiatrie a Spitalului sibian Dr. Gheorghe Preda , informeaza TRINITAS TV.Vizita se inscrie in sirul de evenimente organizate de Arhiepiscopia .....
Data: Jan 25, 2012
|
Random Links
Maine, 29 iunie 2009, de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel multe lacasuri de cult din tara isi vor sarbatori hramul. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va participa maine la Sfanta Liturghie care se va oficia la Biserica domneasca Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Ploiesti. .....
Data: Jun 28, 2009
|
Sute de credinciosi au participat astazi, 2 iulie, la Sfanta Liturghie de la Manastirea Putna, cu prilejul sarbatorii Sfantului Voievod Ştefan cel Mare. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, impreuna cu Preasfintitul .....
Data: Jul 2, 2009
|
La Sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane slujesc dupa urmatorul program pe care il aflam de la Radio TRINITAS:Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei va sluji la Manastirea Cetatuia din Iasi. .....
Data: Jun 29, 2010
|
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a savarsit duminica, 10 octombrie, Sfanta Liturghie arhiereasca in Biserica cu hramul Sfanta Cuvioasa Parascheva din parohia Daieni, Protopopiatul Babadag, informeaza episcopiatulcii.roBiserica parohiala a fost zidita intre anii 1884-1885 si .....
Data: Oct 12, 2010
|
Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal s-a intalnit ieri, 26 septembrie 2011, in calitate de delegat al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu Dr. Geoffrey Rowell, Episcop de Gibraltar in Europa, in Sala Sfantul Ioan Casian din .....
Data: Sep 27, 2011
|
|
|