Proiectul este cofinanţat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române în parteneriat cu Banca Comercială Română și Fundația Erste, iar beneficiarul contractului de finanţare este Asociația Codrii Mamului-Fumureni, care implementează acest proiect în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului.
Scopul general al proiectului constă în consolidarea capacității organizațiilor membre a Federației Filantropia a Patriarhiei Române de a fi parteneri mai eficienți în domeniul incluziunii sociale a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile și are ca obiectiv principal creşterea şanselor de integrare socială a unor persoane provenind din categorii sociale defavorizate, precum şi capacitatea acestora de autoajutorare.
La eveniment a luat parte şi Preasfințitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt de binecuvântare. Au mai rostit alocuţiuni doamna Avocat Elena Ramona Băcăran, preşedintele Asociaţiei Codrii Mamului-Fumureni, care a făcut o succintă prezentare a Asociaţiei Codrii Mamului-Fumureni – membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, Părintele Ionuţ Sandu, responsabil proiect din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, care a prezentat proiectul şi paşii de implementare a acestuia, şi ec. Ion Cosmin, Directorul executiv al Camerei Agricole Vâlcea.
Printre invitaţi s-au mai aflat Părintele Ion Predescu, Consilier Social-Misionar al Arhiepiscopiei Râmnicului, părinţii protopopi şi preoţi apicultori.
La finalul întrunirii au avut loc dezbateri pe marginea proiectului şi alegerea celor 10 preoţi apicultori care se vor implica în buna desfăşurare a proiectului.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 6 luni, principalele activităţi fiind împărţite astfel:
- Conferinţa de lansare a proiectului – ianuarie 2014;
- Selecţia beneficiarilor – februarie 2014;
- Desfăşurarea cursurilor de formare teoretică şi practică pentru dobândirea principalelor cunoştinţe de apicultură şi promovarea examenului final – februarie–iunie 2014;
- Sesiune de formare şi consiliere pentru beneficiarii proiectului – mai 2014;
- Organizarea unei colecte de miere, începând cu a X-a lună după implementarea proiectului – aprilie–iunie 2015;
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 30 de tineri şi adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, din judeţul Vâlcea, care provin din familii cu situaţii materiale modeste şi manifestă capacitatea de a învăţa şi practica o meserie nouă, având ca mentori 10 preoţi apicultori din Arhiepiscopia Râmnicului.
În cadrul parteneriatului dintre Arhiepiscopia Râmnicului cu Asociația Codrii Mamului-Fumureni, pe perioada desfășurării proiectului, cei 30 de tineri şi adulţi vor beneficia de consiliere religios-morală şi incluziune socială, în vederea deprinderii capacităţii de a ajuta şi sprijini grupuri vulnerabile aflate în situaţii de risc.
(Sursa: arhiram.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 37872
Data: Feb 1, 2014
Imagine:
După slujba de pomenire, grupul vocal psaltic „Axios” al Mănăstirii Cozia, dirijat de ierodiaconul Efrem Boangher, a prezentat auditoriului un concert de muzică eclesiastică intitulat sugestiv: „Să ştiţi c-a murit creştin, .....
Data: Feb 1, 2014
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, în calitate de Arhiepiscop al Bucurestilor, a prezidat astazi, 1 februarie 2014, lucrarile Şedintei anuale a Adunarii eparhiale a .....
Data: Feb 1, 2014
A aparut, la Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Viata si Acatistul Sfântului Mucenic Trifon, în format brosura.
Data: Feb 2, 2014
Constantenii au participat în numar mare, de Întâmpinarea Domnului, la slujba de la Catedrala arhiepiscopala a Tomisului.Sfânta Liturghie a fost oficiata de .....
Data: Feb 2, 2014
Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, de la a carui trecere la cele veșnice se împlinesc anul acesta 3 ani, a fost comemorat în seara de 1 februarie 2014, la Muzeul .....
Data: Feb 2, 2014
Sibienii au participat în numar mare duminica aceasta la slujba de la Catedrala mitropolitana a Ardealului.Sfânta Liturghie a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte .....
Data: Feb 2, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).