Lepadarea lui Petru este relatata de toti evanghelistii (Mt. XXVI, 69-75; Mc. XIV, 54. 66-72; Lc. XXII 54-62; In. XVIII 15-18, 25-27). Arestat în Ghetsimani, Domnul este urmat doar de doi dintre ucenicii Sai, de Petru si de Ioan, care urmau convoiul ostasilor de la o oarecare distanta, ca sa urmareasca mersul lucrurilor. Ajunsi la casa fostului arhiereu Anna, Ioan fiind cunoscut arhiereului a intrat în curte si, la interventia lui, a fost invitat si Petru (In. XVIII, 15). întrebat fiind de o slujnica, daca nu cumva este si el cu Iisus Galileianul, Petru s-a lepadat înaintea tuturor, zicând: „Nu stiu ce zici?“. Iesind el la poarta, l-a vazut alta si a zis celor din preajma: „Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul“. Şi iarasi s-a lepadat el cu juramânt, ca: „Nu cunosc pe omul acesta“. Dupa putin, apropiindu-se de el unii dintre cei ce stateau prin preajma, i-au zis: „ Cu adevarat si tu esti dintre ei, caci si graiul tau te vadeste". Atunci el a început sa se blesteme si sa se jure: „nu cunosc pe omul acesta. Şi îndata a cântat cocosul, iar Petru si-a adus aminte de cuvântul lui Iisus „si iesind afara, a plâns cu amar“ (Mt. XXVI, 75).Evanghelistul Luca ne informeaza ca, dupa cea de-a treia lepadare, Domnul, pe când era dus de la Anna la Caiafa, s-a întors spre Petru, aflat în curte, si l-a privit îndelung, patrunzator, am zice noi, cu tristete si cu întelegere, amintindu-i, în chip tacut, de prezicerea ce-i facuse (Lc. XXII, 61). Şi Petru s-a strecurat afara, cu inima frânta de întristare, iar ochii nu i s-au mai uscat din lacrimi, pâna ce se va reîntâlni cu Domnul, dupa învierea din morti.Lepadarea lui Petru este gradata si lasa. Îl renega pe Domnul, se leapada de trei ori de El cu juramânt si, odata cu aceasta, cade din apostolat. Va fi reprimit la marea Tiberiadei, dupa Înviere, când îsi marturiseste de trei ori iubirea fata de Domnul (In. XXI, 15-17). Caderea lui se datoreaza fricii: de oameni si de moarte. Nestapânita, aceasta l-a dus la lepadarea de Mântuitorul. Desigur, fapta condamnabila; totusi, este fapta unei slabiciuni, nu a rautatii, ca în tradarea lui Iuda. Petru a gresit, fiindca a fost om, iar omul este supus caderii, slabiciunii. A cazut, dar a avut vointa sa se ridice. S-a regasit pe sine, varsând potop de lacrimi de cainta. Celui cazut, dar care are dorinta de a se ridica, Dumnezeu îi întinde mâna iertatoare si mântuitoare.Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului dupa Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 748

Id: 39944

Data: Apr 18, 2014

Imagine: