Lidia Staniloae, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi

Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi a organizat luni, 13 mai 2013, un moment omagial dedicat personalitatii si operei celui mai mare teolog roman din secolul al XX-lea. Evenimentul, intitulat Parintele Dumitru Staniloae - omul si opera, s-a desfasurat in Sala Coloanelor si a avut-o ca invitat de onoare pe distinsa doamna Lidia Staniloae, fiica parintelui. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Anului dedicat parintelui Dumitru Staniloae in Patriarhia Romana, informeaza "Ziarul Lumina".Cu prilejul implinirii a 110 ani de la nastere si 20 de la trecerea la Domnul a renumitului teolog roman Dumitru Staniloae, Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi, aflata sub patronajul sau, a organizat luni, 13 mai 2013, un eveniment omagial. Invitata manifestarii a fost d-na Lidia Staniloae, fiica parintelui, care a venit insotita de fiul Dumitru Horia Ionescu. Sala Coloanelor, locul unde s-a desfasurat evenimentul, s-a dovedit neincapatoare pentru studentii si masteranzii care au dorit sa o cunoasca pe fiica celui mai mare teolog din secolul al XX-lea. In deschidere, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din Iasi, a evidentiat scopul organizarii momentului omagial: Multi pot da marturie despre parintele Staniloae, mai ales ca in ultima perioada s-au scris zeci de teze de doctorat despre acest subiect. Cea mai autentica marturie, insa, vine din partea familiei si din acest motiv i-am invitat la facultatea noastra pe d-na Lidia Staniloae, fiica parintelui, si pe d-nul Dumitru Horia Ionescu, nepotul parintelui, care este absolvent de teologie si care lucreaza momentan la Editura Herder in Freiburg, Germania. Spunandu-i doamnei Staniloae ca astazi este prima zi de cursuri la institutia noastra dupa vacanta pascala, m-a intrebat daca nu cumva este un timp nepotrivit pentru un asemenea moment. I-am raspuns ca, dimpotriva, mi se pare un mod festiv si academic sa reluam cursurile printr-o asemenea deosebita manifestare. Dumitru Staniloae - teologulIn prima parte a alocutiunii rostite, d-na Lidia Staniloae le-a vorbit studentilor despre opera si teologia parintelui Staniloae: Un dicton spune ca ceea ce faci pentru tine moare odata cu tine, dar ceea ce faci pentru ceilalti ramane pentru totdeauna. Acestea cred ca sunt cuvintele cele mai potrivite care sa caracterizeze activitatea tatalui meu. Ca unul dintre cei mai mari teologi nu numai ai ortodoxiei, Staniloae a elaborat o teologie care nu este numai stiinta, ci este convingere, credinta, entuziasm, gandire nuantata si specifica. Ea este traire, este incredere in Dumnezeu, este certitudinea ca suntem fiinte privilegiate, pe care Dumnezeu ne numeste fii ai Sai. Ea este evidenta pentru fiecare dintre noi. Acesta este marele mister al perenitatii credintei. Trebuie doar sa ne deschidem ochii, sa nu ne incapatanam a defila prin viata ramanand doar la aparente, fara a-i descoperi esenta. Raportul Dumnezeu-om este esential, omul fiind inaltat de Parintele sau la rangul de convorbitor, cu toate atributele acestuia. Intrepatrunderea intre teoretic si trairea practica, aducerea spiritualitatii in viata de zi cu zi a fost poate una dintre cele mai importante caracteristice ale operei lui Staniloae. «Cine vrea sa creada ajunge la putinta de a crede», spune el undeva in opera sa. In noi este prezent un har care ni s-a dat si care ne ajuta sa credem, daca vrem sa credem. Aceasta nu inseamna neaparat o predestinatie bazata pe automatisme conceptuale, ci trairea ferma, pur si simplu fireasca, in convingerea ca nu suntem figuranti ai unui univers amorf si impersonal, ci participanti constienti la faptul creatiei, in care Dumnezeu ne-a inzestrat pe fiecare cu vocea lui aducatoare de idei si actiuni conform libertatii ce ni s-a dat. Aceasta inseamna participarea randuita de Dumnezeu la epopeea neegalata de nimic a spunerii «sa fie lumina si a fost». Şi face evident caracterul teologiei dezvoltate de el, o teologie personalista, a dualitatii eu-tu, a relatiei indestructibile intre divinitate si om, in care omul este pus in fata Creatorului sau, si Creatorul il primeste la Sine pe cel pe care l-a creat.Dumitru Staniloae - omul In continuarea prezentarii, invitata intalnirii a relatat o serie de intamplari menite sa reflecte personalitatea marelui teolog roman: Vreau sa va povestesc o intamplare relatata chiar de tata intr-un interviu din «Jurnalul Literar». Citez: «In inchisoare, atunci cand ne aflam mai multi in celula, oficiam zilnic Liturghia. Odata, un gardian, uitandu-se prin vizeta, ne-a surprins la rugaciune. A intrat imediat si a intrebat: Ce faceti voi aici? Ne rugam, i-am raspuns noi. Voi credeti in Dumnezeu?, a intrebat el. Ce ar fi viata asta fara Dumnezeu?, i-am raspuns. S-a uitat lung si a spus: Da, domnule, s-ar putea sa aveti dreptate». O alta intamplare: la zece ani aveam o profesoara de pian care era de o punctualitate de-a dreptul cumplita. Daca ajungeam la trei fara cinci se uita urat la mine: «De ce-ai venit atat devreme?». Daca ajungeam la trei si cinci ma certa: «De ce-ai venit atat de tarziu?». Şi atunci stateam in fata usii ei si cand la turnul de la biserica sasilor batea ceasul cel mare de trei ori, apasam degetul pe sonerie. M-am plans tatii. Şi el mi-a raspuns: «Foarte bine, lasa ca te invata sa fii punctuala!». Astazi, cand vad cat de relativ sunt respectate orele fixate, ma gandesc ca n-ar fi stricat sa fie si altii crescuti de tata. Tata m-a pedepsit o singura data. Eram de vreo sase ani si citeam cu frenezie. Nu ma lasau sa citesc tot timpul ca sa nu-mi stric ochii si ma ascundeam sub masa. Odata, tata m-a descoperit sub masa si mi-a cerut sa ies cu cartea de acolo. Am raspuns: «imediat». «Nu imediat, acum», a spus tata. Am iesit furioasa si am aruncat cartea cat acolo. A fost singura data cand tata mi-a tras o palma. «Cartile nu se arunca», mi-a spus. «Cartile se pastreaza. Cu grija». Nu-i placea sa se vorbeasca despre el, incerca sa se strecoare neobservat. Spunea ca Dumnezeu ne-a dat talantul, iar noi suntem datori sa-i inmultim si ca mai bine-i sa lucrezi degeaba decat sa stai degeaba, a mai spus Lidia Staniloae, referindu-se la tatal sau. Amintirea parintelui Staniloae a fost evocata si de o parte dintre profesorii Facultatii de Teologie din Iasi prezenti la intalnire, iar d-na Lidia a raspuns intrebarilor venite din sala.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 739

Id: 30891

Data: May 16, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).