|
|
Liturghie arhiereasca in Parohia Timisoara-Mehala
|
Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a fost prezent duminica, 13 noiembrie, in mijlocul credinciosilor din Parohia Timisoara-Mehala, Protopopiatul Timisoara I, dupa cum informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat. Ierarhul a oficiat Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul 'Inaltarea Domnului', alaturi de un sobor de preoti si diaconi si in prezenta unui numar mare de credinciosi. In cadrul slujbei, Preasfintia Sa l-a hirotonit in treapta diaconiei pe seama bisericii pe teologul Ioan Laurentiu Bagiu, iar pr. Andrei Lehaci, slujitor al parohiei, a fost hirotesit intru duhovnic. In cuvantul de invatatura, ierarhul a precizat importanta slujirii aproapelui, ca fiind o conditie de intrare in Imparatia lui Dumnezeu. Preasfintitul Paisie Lugojanul a adresat indemnuri duhovnicesti clericilor si credinciosilor parohiei pentru perioada Postului Craciunului, precum si binecuvantarea Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. 'Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa implinim cu totii aceasta porunca a iubirii aproapelui, desprinsa din pericopa evanghelica de astazi, iar perioada urmatoare a Postului Nasterii Domnului sa reprezinte un urcus duhovnicesc pentru fiecare dintre noi. Va indemn sa aveti parte de aleasa bucurie din acest post, prin impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin participarea activa la viata Bisericii si prin inmultirea faptelor bune', a precizat Preasfintia Sa. In finalul slujbei, pr. paroh Sebastian Ardelean a multumit ierarhului pentru prezenta, precum si pentru purtarea de grija fata de credinciosii Parohiei Timisoara-Mehala.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Nov 15, 2011 |
Articole similare
Credinciosii din Parohia doljeana Unirea au participat sambata, 12 noiembrie, la slujba de resfintire a Bisericii cu hramul 'Sfantul Ierarh Nicolae'. Evenimentul a fost binecuvantat de prezenta Inalt Preasfintitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care a savarsit .....
Data: Nov 15, 2011
|
Grupul psaltic 'Sfantul Andrei Şaguna' al Catedralei mitropolitane din Sibiu, condus de Adrian Dobreanu, a sustinut duminica, 13 noiembrie, un concert de muzica psaltica, intitulat 'Cantati Domnului nostru, cantati - din Psalmii lui David', informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. .....
Data: Nov 15, 2011
|
In parohia 'Adormirea Maicii Domnului' - Pancesti, Protopopiatul Sascut, a fost inaugurat ieri Centrul de zi pentru elevi 'Sfantul Ierarh Nicolae', informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Delegatul Preasfintitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, .....
Data: Nov 15, 2011
|
Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a resfintit duminica, 13 noiembrie, Biserica 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie' din filia Dumbrava a parohiei Romanesti, Protopopiatul Radauti, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Slujba din filia Dumbrava a reprezentat .....
Data: Nov 15, 2011
|
Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit azi, 15 noiembrie, Sfanta Liturghie la Biserica 'Sfantul Mare Mucenic Gheorghe' din parohia Harja, Protopopiatul Onesti. La slujba savarsita cu prilejul .....
Data: Nov 15, 2011
|
La Parohia Poienarii Rali din Protoieria Ploiesti, s-au desfasurat luni, 14 noiembrie 2011, lucrarile Cercului Pastoral Nr.5, ce au avut ca tema Rolul predicii in reusita pastoral-misionara a preotului, dupa cum ne informeaza parintele Protoiereu Musat L. Stefan. In deschidere .....
Data: Nov 15, 2011
|
Random Links
In zilele de 18-19 iunie 2009, la Resedinta Patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Cu acest prilej, Episcopia Romanului a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura .....
Data: Jun 26, 2009
|
La Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane slujesc dupa urmatorul program pe care il aflam de la Radio TRINITAS:Inaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va sluji impreuna cu Inaltpreasfințitul Pimen, .....
Data: Jun 23, 2010
|
Parohia Sfantul Spiridon - Vechi din Capitala si-a praznuit duminica, 12 decembrie, ocrotitorul. Credinciosii, care au participat la hram, au primit pachete cu mancare din partea slujitorilor sfantului lacas. Slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Preasfintitul Varlaam .....
Data: Dec 12, 2010
|
Elevii Cercului de iconografie de la Grupul Şcolar din Darabani au desfăşurat marţi, 20 decembrie, o acţiune caritabilă în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Darabani. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului .....
Data: Dec 22, 2011
|
La Palatul Patriarhiei a fost semnat astazi, 5 aprilie 2012, un protocol de cooperare intre Patriarhia Romana, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi si Universitatea din Bucuresti. Acordul intensifica o colaborare dintre centrele de dialog si cercetare in teologie, stiinta si filosofie .....
Data: Apr 5, 2012
|
|
|