Liturghie arhiereasca in Scorei, Sibiu

]]>În Duminica a XII-a după Rusalii, la 23 august 2015, comunitatea de credincioşi din localitatea Scorei, judeţul Sibiu, a trăit clipe de mare bucurie duhovnicească. Sătenii au avut posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton, parohul Andrei Todârcea şi alţi preoţi de la parohiile apropiate. Moaştele Sfântului Andrei Şaguna aduse spre cinstire Credincioşii din localitatea sibiană au venit în număr mare la Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” pentru a primi binecuvântarea arhierească, pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi pentru a aduce cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu. Binecuvântarea lucrărilor de restaurare Vizita arhierească a fost un bun prilej de a binecuvânta şi lucrările de restaurare şi de înfrumuseţare efectuate în ultimii ani la biserica menţionată. Ierarhul a stropit cu apă sfinţită catapeteasma şi întreaga biserică şi i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în susţinerea acestor lucrări. Calea desăvârşirii În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. Pilda tânărului bogat ne arată că desăvârşirea duhovnicească, a subliniat ierarhul, poate fi atinsă printr-o cale diferită de permanent urcuş spre Mântuitorul Iisus Hristos, o cale pe care doar unii dintre oameni o aleg. La final, părintele paroh Andrei Todârcea i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi i-a oferit ca semn de apreciere şi de recunoştinţă o icoană a Maicii Domnului. Credincioşii au primit din partea ierarhului iconiţe ale Sfântului Andrei Şaguna şi au fost binecuvântaţi de Părintele Mitropolit.

Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca in Scorei, Sibiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 497

Id: 55210

Data: Aug 25, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).