Liturghie arhiereasca la Biserica Domnita Balasa

In Duminica Intoarcerii fiului risipitor, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, a savarsit Sfanta Liturghie la Biserica 'Inaltarea Domnului - Domnita Balasa' din Protoieria III Capitala, informeaza Ziarul Lumina. 'Sa invatam ca trebuie sa cultivam relatiile dintre noi, nu numai intre cei care ne consideram a trai o viata crestina, ci fata de toti oamenii, mai ales fata de cei care au ratacit', a spus Preasfintia Sa legat de pericopa evanghelica citita la Sfanta Liturghie.Din soborul de slujitori care s-au rugat la Sfanta Liturghie alaturi de PS Varlaam Ploiesteanul au facut parte arhim. Paisie Teodorescu si arhim. Dionisie Constantin, consilieri patriarhali, precum si preotii slujitori de la Biserica 'Domnita Balasa', Paraclis patriarhal.In cuvantul de invatatura rostit in cadrul Sfintei Liturghii, PS Varlaam Ploiesteanul a vorbit despre 'Evanghelia fiului regasit, a fiului pocait, a fiului reintors la tatal pe care l-a parasit'. Preasfintia Sa a aratat bucuria tatalui din parabola evanghelica, devenit 'risipitor' de bunuri materiale, pentru intoarcerea fiului sau care si-a venit in fire: 'Evanghelia de astazi ni-l arata 'risipitor' pe tatal, care - de bucurie ca fiul sau, despre care nu mai stia nimic si care ratacise printr-o tara indepartata, s-a intors sanatos - l-a imbracat in haina cea mai buna, i-a dat inel pretios in deget, ca simbol al legaturii de nedesfacut intre el si fiul regasit, si a dat porunca slugilor sa injunghie vitelul cel pus la ingrasat ca sa manance toti si sa se veseleasca, pentru ca fiul sau mort a fost si a inviat, pierdut a fost si s-a aflat'.PS Varlaam Ploiesteanul a amintit actualitatea acestei pilde pentru viata oricarui crestin: 'Regasim in drama tanarului din Evanghelia de astazi drama fiecaruia dintre noi, pentru ca in inima fiecaruia este insamantata aceasta dorinta a libertatii, a emanciparii noastre de sub orice forma de autoritate, chiar si de sub autoritatea parinteasca, desi suntem convinsi ca nimeni din lumea aceasta, oriunde am umbla, nimeni nu ne iubeste mai mult, nimeni nu sufera si nu se bucura mai mult pentru suferintele si bucuriile noastre decat parintii care ne-au adus la viata, care ne-au ingrijit cu sacrificii mari, aducandu-ne la varsta maturitatii'.'Sa invatam din Evanghelia de astazi necesitatea de a pleca din caile pierzarii cat mai urgent si sa ne intoarcem la Dumnezeu Tatal, Care ne asteapta cu iubire si Care devine Insusi risipitor in bunurile pe care le ofera celui care se intoarce. De asemenea, sa invatam ca trebuie sa cultivam relatiile dintre noi, nu numai intre cei care ne consideram a trai o viata crestina, ci fata de toti oamenii, mai ales fata de cei care au ratacit. Mai ales acestia au nevoie de rugaciunea noastra, de sfatul nostru, de indrumarea noastra, de bunavointa noastra, ca prin insistenta, prin grija, sa-i putem aduce la calea cea dreapta', a incheiat PS Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploiesteanul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 547

Id: 19959

Data: Feb 14, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).