Liturghie arhiereasca la Catedrala copiilor din Buzau

]]>Duminică, 18 octombrie 2015, la Catedrala copiilor Sfântul Mucenic Sava din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la slujbă au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei arhiepiscopale Înălţarea Domnului, după cum ne-a precizat Dragoş Olteanu, consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Eparhiei. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat că, prin minunea Învierii fiului văduvei din Nain, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a arătat, încă o dată, dumnezeirea Sa. „Ne dăm seama cu toţii că Hristos a făcut această minune din compasiune, întrucât I s-a făcut milă de acea mamă, care rămânea singură, dar nu numai din acest motiv. Mântuitorul avea în faţă două convoaie de oameni şi a folosit acest prilej – întâlnirea a două mulţimi la intrarea în cetatea Nainului – pentru a-Şi arăta dumnezeirea Sa, pentru a le arăta conaţionalilor Săi, nu numai ucenicilor, că El este Dumnezeu, Izvorul vieţii, Stăpânul, prin excelenţă, al vieţii şi al morţii. A poruncit morţii ca să se îndepărteze de la acel tânăr, sufletul, care plecase în lumea de dincolo, s-a întors în trupul neînsufleţit al copilului şi acesta a revenit astfel la viaţa biologică“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Aurelian Damian a primit rangul de iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi administrativă. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a prezentat pe părintele Florentin Duca, noul paroh al Catedralei copiilor, care îndeplineşte şi responsabilitatea de Protoiereu al Protoieriei Buzău II. Alături de ceilalţi doi preoţi coslujitori, Aurelian Damian şi Mihail Milea, acesta va supraveghea continuarea lucrărilor de înfrumuseţare a locaşului de cult.

Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Catedrala copiilor din Buzau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 518

Id: 57173

Data: Oct 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).