Liturghie arhiereasca la Fratautii Vechi

]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminică, 12 iulie 2015, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Frătăuţii Vechi, păstorită de preotul Constantin Capră, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Arhiereul a fost întâmpinat cu pâine şi sare de către soborul de preoţi şi diaconi, precum şi de credincioşii din parohie. La slujba arhierească au fost prezenţi şi slujitori din parohiile învecinate, cât şi oficialităţi locale. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi împreună cu toţi credincioşii din biserică. La momentul potrivit, a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii şi o hirotonie în preot. „Slăbănogul din Sfânta Evanghelie rostită în această zi a primit iertarea păcatelor de la Mântuitorul Iisus Hristos, şi, odată cu aceasta, şi însănătoşirea trupului său. Iertarea păcatelor a avut consecinţă imediată vindecarea trupească. Toate acestea însă nu ar fi fost posibile dacă nu era credinţă; atât slăbănogul, cât şi prietenii lui au dat dovadă de o credinţă de nezdruncinat“. La final, Comitetul parohial a oferit o agapă tuturor închinătorilor. Biserica din Frătăuţii Vechi este situată în partea de nord a satului; este o construcţie veche, datând din perioada anilor 1890, când a avut loc şi târnosirea ei. Din puţinele documente care s-au mai păstrat, se ştie că lăcaşul ortodox a fost ridicat pe piloni de stejar pe care s-a pus fundaţia de piatră şi apoi s-au înălţat zidurile. Pictată în interior, Biserica „Sfinţii Arhangheli“ este primul locaş ortodox al comunităţii. Ca element de valoare istorică şi artistică, menţionăm catapeteasma bisericii, pictată de către Epaminonda Buceschi.

Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Fratautii Vechi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 528

Id: 53758

Data: Jul 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).