Lucrari de reabilitare la sediul Protopopiatului Buhusi

Clădirea sediului Protopopiatului Buhuşi, aflată în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi, este într-un proces de reabilitare şi reconsolidare. Aceste lucrări au început în urmă cu doi ani, după înfiinţarea Protopopiatului Buhuşi, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Imobilul a fost restaurat la interior şi exterior, iar în prezent lucrăm la gardul de împrejmuire, care desparte sediul protopopiatului de curtea bisericii ocrotite de Sfântul Nicolae. Costurile au fost ridicate, însă ne-am descurcat cu fonduri care au provenit din bugetul nostru şi de la sponsori. În perioada următoare, clădirea va fi izolată termic. În interior a fost achiziţionat mobilier nou, astfel încât putem spune că sediul Protopopiatului Buhuşi răspunde cerinţelor actuale“, a declarat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. (C.C.)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 435

Id: 22950

Data: Jun 28, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).