|
|
Maica Domnului, cinstita la Biserica domneasca Curtea Veche din Bucuresti
|
Biserica 'Sfantul Antonie - Curtea Veche' si-a sarbatorit ieri,25 martie, hramul istoric, cel al Bunei Vestiri. Cu acest prilej, Sfanta Liturghie a fost savarsita de catre PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.La slujba Sfintei Liturghii, la care au participat si foarte multi credinciosi, PS Varlaam a subliniat importanta teologica a praznicului Bunei Vestiri: 'Singura veste coplesitoare si cu adevarat importanta din istoria omenirii a fost Buna Vestire', vestea ca 'din preacuratul pantece al Fecioarei Maria Se va naste Fiul lui Dumnezeu, Care va salva pe poporul Sau din pacat si moarte'. Cu prilejul acestei bucurii duhovnicesti, parintele paroh Gheorghe Zaharia ne-a declarat: 'Biserica noastra intampina primul sau hram, hramul sau istoric, cel al Bunei Vestiri. Ne bucuram ca anul acesta sunt 450 de ani de la sarbatorirea primului hram la aceasta biserica, construirea ei incheindu-se in 1560. Ne bucuram, ca de fiecare data de hram, de prezenta unui episcop in mijlocul nostru. Ziua de azi este un prilej de bucurie pentru credinciosii nostri, care vin cu multa dragoste la slujba, mai ales ca a devenit o traditie ca de hram sa avem Liturghie arhiereasca'. Despre importanta istorica a hramului Bunei Vestiri pentru parohia 'Sfantul Antonie - Curtea Veche' ne-a vorbit parintele Ciprian Apetrei, preot slujitor la aceasta biserica si director al Agentiei de Ştiri BASILICA a Patriarhiei Romane. 'Buna Vestire este hramul istoric al bisericii noastre, care a fost ales de ctitori pentru evlavia lor fata de Maica Domnului. De aceea, este o datorie morala pentru noi sa il respectam, chiar daca, incepand cu anul 1847, hramul Sfantului Antonie, cel de-al doilea hram al bisericii, a capatat o mai mare importanta, datorita icoanei facatoare de minuni a Sfantului care se gaseste in acest lacas. Apoi, Buna Vestire este sarbatoarea Maicii Domnului, care este marea noastra ocrotitoare si care ne-a salvat biserica de atatea ori de-a lungul istoriei, de tot felul de primejdii, ca incendiile, cutremurele sau razboaiele, si este tot timpul alaturi de biserica noastra', a spus pr. Ciprian Apetrei.Biserica 'Sfantul Anton - Curtea Veche'este una dintre cele mai vechi si cele mai cunoscute biserici din Bucuresti, informeaza Ziarul Lumina .
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Mar 26, 2010 |
Articole similare
La sediul Arhiepiscopiei Bucurestilor are loc astazi, 26 martie, examenul de duhovnicie. Candidatii care vor promova acest examen vor fi hirotesiti duhovnici. Examenul este organizat pentru preotii tineri hirotoniti care nu puteau spovedi pe credinciosi.Mai multe detalii cu privire la modul .....
Data: Mar 26, 2010
|
Biserica cinsteste astazi, 26 martie, pe Sfantul Montanus presbiterul si pe sotia sa, Maxima, care au vietuit in Singidunum (azi Belgrad - Serbia), in sec. al III-lea - al IV-lea. Acesti sfinti daco-romani sunt patronii spirituali, parintii sufletesti si ocrotitorii duhovnicesti ai preotilor .....
Data: Mar 26, 2010
|
Nouazeci de batrani nevoiasi din Iasi au primit astazi, 26 martie, pachete cu alimente din partea elevilor scolii Bogdan Petriceicu Hasdeu din municipiu. Actiunea se inscrie in programul socio-caritativ initiat de parohia Intrarea Domnului in Ierusalim din Iasi, in colaborare cu scolile .....
Data: Mar 26, 2010
|
La Şcoala Elena Cuza din Iasi a avut loc astazi 26 martie, cea de a doua editie a Concursului Judetean Sarbatoarea Pastelui la romani . La competitie au participat elevi de gimnaziu care au sustinut atat probe de testare a cunostintelor de religie, cat si probe de desen si de interpretare .....
Data: Mar 26, 2010
|
Corala Melozii Romanului , a Seminarului Teologic Sfantul Gheorghe din Roman , va sustine duminica, 28 martie, un concert extraordinar la Biserica Sfantul Dumitru din Bacau. Programul artistic va cuprinde cantari specifice Saptamanii patimilor. Mai multe detalii cu privire la acest .....
Data: Mar 26, 2010
|
Cu prilejul Praznicului Bunei Vestiri, in vechea catedrala a Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc concertul inaugural al Coralei preotesti a Arhiepiscopiei Aradului, prezentat de parintele Vasile Pop, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Concertul desfasurat cu binecuvantarea IPS .....
Data: Mar 26, 2010
|
Random Links
Duminica, 10 ianuarie 2010, preotul Cristian Gheorghiu, parohul bisericii ortodoxe romane Invierea Domnului din Nagoya-Osaka si preotul Alexandru Nicodim din Ito, Japonia, au concelebrat la Nagoya Sfanta Liturghie si slujba Aghesmei celei Mari. Cu aceasta ocazie s-a savarsit si .....
Data: Jan 12, 2010
|
O slujba de pomenire pentru victimele accidentului aviatic de la Smolensk va fi oficiata maine, 18 aprilie, la Catedrala Patriarhala. Hotararea a fost luata de Permanenta Consiliului National Bisericesc, intrunita pe 16 aprilie, in sedinta de lucru, sub presedintia Preafericitului Parinte .....
Data: Apr 17, 2010
|
La Biserica Acoperamantul Maicii Domnului din cartierul bucurestean Titan a avut loc astazi, 9 iunie, premierea celor mai buni elevi de clasele a V-a si a VI-a, participanti la concursul interdisciplinar Sfintii, prietenii copiilor . Competitia, aflata la cea de-a III-a editie, s-a .....
Data: Jun 9, 2010
|
In Qatar, intre 19 si 21 octombrie 2010, are loc a VIII-a Conferinta pentru dialogul interreligios de la Doha, organizata de Centrul international pentru dialogul interreligios de la Doha, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Statului Qatar, dupa cum ne informeaza parintele Sorin .....
Data: Oct 20, 2010
|
In a patra duminica din post numita si a Sfantului Ioan Scararul , Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Andrei va sluji Sfanta Liturghie si va rosti cuvantul de invatatura in Catedrala Mitropolitana din Cluj Napoca. Raspunsurile la Sfanta Liturghie vor fi date de Corala Nicolae Lungu a .....
Data: Apr 1, 2011
|
|
|