Manastirea Cozia si-a serbat hramul istoric

Manastirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Batrân, si-a serbat luni, 9 iunie, hramul, informeaza „Ziarul Lumina”. Praznicul a început de seara cu slujba Privegherii, continuând a doua zi cu Acatistul „Sfintei Treimi“ si cu Sfânta Liturghie arhiereasca, informeaza „Ziarul Lumina”.Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiata de catre Înaltpreasfintitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de peste 40 de preoti si diaconi veniti de la parohiile si manastirile din eparhie.

„Praznicul dragostei lui Dumnezeu fata de oameni“

Dupa Sfânta Evanghelie, IPS Parinte Varsanufie a tinut un cuvânt de învatatura în care a aratat importanta cinstirii Sfintei Treimi în Biserica noastra, evidentiind faptul ca dogma triadologica este fundamentul învataturii noastre crestine. Iar despre însemnatatea solemnitatii de la stravechea lavra vâlceana, Arhipastorul Râmnicului a spus: „Praznicul de astazi este un praznic desavârsit, este praznicul în care Îl cinstim pe Dumnezeu, Unul dupa fiinta Sa, dar care S-a manifestat în istorie în trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Asa cum vedem din dumnezeiestile Scripturi, atât ale Vechiului, cât si ale Noului Testament, Dumnezeu Se reveleaza pe rând omului. Persoanele Sfintei Treimi, desi Se manifesta în istorie întreit, sunt Una, pentru ca Tatal este Cel care creeaza lumea, Fiul este Cel care mântuieste lumea, iar Duhul Sfânt este Cel care sfinteste lumea pâna la sfârsitul veacurilor. Aceasta sarbatoare a Sfintei Treimi mai poate fi numita si praznicul dragostei lui Dumnezeu fata de oameni, pentru ca testamentul pe care Dumnezeu îl lasa oamenilor prin Fiul Sau este acesta: «Sa va iubiti unii pe altii asa cum si Eu v-am iubit pe voi». Evanghelistul Ioan în Evanghelia si în Epistolele sale Îl defineste pe Dumnezeu ca fiind iubire. Deci daca Dumnezeu ne iubeste pe noi oamenii, iar noi suntem creati dupa chipul si dupa asemanarea Sa, si noi suntem datori sa ne iubim unii pe altii cu aceeasi dragoste cu care Dumnezeu ne-a iubit pe noi. Iar dragostea noastra catre aproapele trebuie sa mearga pâna la jertfa. Suntem datori ca viata noastra sa o închinam lui Dumnezeu, sa iertam celor care ne gresesc, sa trezim sufletul nostru, sa ne apropiem mai mult de Domnul si sa-L marturisim pe El prin faptele noastre, pretuind permanent viata noastra pamânteasca în vederea dobândirii vietii celei vesnice“, a conchis Înaltpreasfintia Sa.Raspunsurile la strana au fost oferite de catre un grup de studenti de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu.La finele slujbei, parintele arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Râmnicului si staretul Manastirii Cozia, a multumit IPS Parinte Varsanufie pentru vizita si binecuvântarea arhiereasca oferita parintilor din obstea manastirii, dar si tuturor credinciosilor prezenti la acest înaltator praznic împaratesc.

Manastirea Cozia, file de istorie

Situat la 3 km de statiunea balneoclimaterica Calimanesti-Caciulata, pe malul drept al Oltului si la circa 20 km nord de Râmnicu Vâlcea, ansamblul manastiresc de la Cozia, cu hramul „Sfânta Treime“, la început a fost cunoscut sub numele Manastirea Nucet, abia mai târziu primind numele Cozia, dupa muntele din vecinatate.Biserica mare cu hramul „Sfânta Treime“, armonios proportionata, cu ornamentatie bogata, a fost construita de mesteri din Moravia, dupa modelul bisericii sârbesti din Crusevat, din piatra alba tare, între anii 1387 si 1391, ctitor fiind domnitorul Mircea cel Batrân. În pronaos se gasesc mormintele voievodului Mircea si al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, calugarita dupa moartea fiului ei si decedata în 1605. Piatra funerara a domnitorului este o copie a celei originale si dateaza din 1938.Dupa anul 2000, prin purtarea de grija a parintelui arhimandrit Vartolomeu Androni, aici au fost ridicate mai multe corpuri de chilii si un atelier de tâmplarie si sculptura.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 434

Id: 41444

Data: Jun 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).