Manastirea Buna Vestire din Bolintin si-a sarbatorit hramul

Manastirea Buna Vestire' din Bolintin si-a sarbatorit la 25 martie 2012 hramul, ocazie cu care numerosii credinciosi prezenti la acest eveniment au avut bucuria duhovniceasca de a se inchina la un fragment din moastele Sf. Nectarie, pastrate in biserica manastirii, si la particele din moastele Sf. Ioan Rusul, aduse de la Manastirea Sf. Ioan Rusul' din localitatea Slobozia de Giurgiu. Cu acest prilej, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a fost savarsita de Intaistatatorul Eparhiei Giurgiului, inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi, in altarul de vara al manastirii. In cadrul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a hirotonit intru preot pe parintele diacon Radu Cojocariu pe seama Parohiei Carapancea, Protoieria Mihailesti, si intru diacon pe teologul Burcea Nastase Ionel. De asemenea, dupa cum ne informeaza episcopiagiurgiului.ro, Preasfintia Sa a hirotesit intru arhidiacon pe parintele diacon Lucian Neacsu, pe seama Catedralei 'Adormirea Maicii Domnului' din Bolintin si pe parintele diacon Amieroaie Bogdan, pe seama bisericii Manastirii Comana.In cuvantul de invatatura rostit numerosilor credinciosi prezenti, Preasfintia Sa a vorbit despre frumusetea extraordinara a momentului in care Sfanta Fecioara Maria a primit Vestea cea mare a intruparii Domnului, adusa de ingerul Gavriil. De asemenea, a subliniat faptul ca Maica Domnului devine, prin smerenie si ascultare, in starea de umanitate hristofora, adica purtatoare de Hristos. Prin expresia fie mie dupa cuvantul tau' (Luca1, 38), ea isi pune la dispozitia Sfantului Duh intreaga fiinta, facandu-se astfel inceputul mantuirii noastre'. La final, Preasfintitul Parinte Ambrozie i-a indemnat pe credinciosi sa o cinsteasca mai presus decat pe ingeri si pe sfinti si sa inalte neincetat rugaciuni catre cea care este Mijlocitoare intre Dumnezeu si oameni, caci ea, zamislind in pantecele ei, luminata de focul dumnezeirii, L-a adus in lume pe Fiul lui Dumnezeu.La final, prin grija parintelui Protos. Mina Strainu, Staretul Manastirii Buna Vestire, credinciosii s-au putut bucura si de agapa frateasca oferita de obstea asezamantului monahal.Mentionata intre vechile asezari ridicate prin osteneala unor imbunatatiti ai vietii duhovnicesti, Manastirea Buna Vestire de la Bolintin face parte din salba minunata de vetre ale Ortodoxiei romanesti, care, prin rostul lor de veacuri, si-au inscris cu toata plenitudinea numele pe coordonatele ce prospectau destinul maret al neamului pe glia mostenita si pastrata cu sfintenie in nesfarsite generatii. Radacinile asezarii merg adanc in istorie, secolul al XIV-lea fiind considerat ca inceput al existentei vechii vetre monahale, anul acesta implinindu-se 579 de ani de atestare documentara.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 635

Id: 20849

Data: Mar 26, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).