Manastirea Lainici se pregateste de praznic

]]>Joi, 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, mai multe mănăstiri şi biserici din cuprinsul Mitropoliei Olteniei îşi serbează hramul, informează "Ziarul Lumina". Între acestea, la loc de mare cinste se găseşte Mănăstirea Lainici, străvechi loc de rugăciune şi asceză monahală, aşezată pe defileul Jiului, în judeţul Gorj. Cu acest prilej, ca în fiecare an, bucuria monahilor, a credincioşilor şi a sutelor de pelerini din întreaga ţară va fi plinită de arhiereştile binecuvântări ale Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va săvârşi aici sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Sărbătoarea va începe de miercuri seara prin săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia şi Privegherea în cinstea marelui praznic. Evenimentul va fi plinit prin oficierea dumnezeieştii Liturghii, în foişorul de vară al mănăstirii. Praznicul „Schimbarea la Faţă" este hramul istoric al vechii aşezări monahale de pe defileul Jiului, fiind păstrat de Schitul Locurele, aşezământ poziţionat la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când locaşul de închinare a fost sfinţit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic. Schitul a fost ctitorit de călugării Luca şi Cleopa. În decursul timpului aici au vieţuit oameni aleşi de Dumnezeu, mari duhovnici ai sfintei noastre Biserici, între ei numărându-se şi părintele Adrian Făgeţeanu. În ceea ce priveşte orânduirea administrativă actuală, menţionăm că schitul este aşezat în subordinea Mănăstirii Lainici.

Download: Click for download attached file: Manastirea Lainici se pregateste de praznic

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 662

Id: 54481

Data: Aug 5, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).