Manastirea Piatra Fantanele va reprezenta Mitropolia Clujului la etapa nationala a concursului Laudati pe Domnul

]]>În Aula „Episcop Nicolae Ivan” a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a avut loc miercuri, 07 octombrie 2015, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, etapa mitropolitană a concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, informează radioreansterea.ro. La competiția din acest an s-au prezentat corurile mănăstirilor Piatra Fântânele din județul Bistrița-Năsăud și Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești. Maicile ce formează cele două cururi au fost dirijate de părintele Gabriel Doroftesei și maica Timoteea. Potrivit consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Părintele Bogdan Ivanov, cele două formații corale au prezentat trei piese, din slujba vecerniei, a utreniei și din Sfânta Liturghie. Juriul care a evaluat prestația celor două coruri a fost format din părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și prof. univ. dr. Ciprian Para de la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din municipiu. La finalul competiției, în urma deliberării, cei doi membri ai juriului au decis ca Mitropolia Clujului să fie reprezentată de corul Mănăstirii Piatra Fântânele, la faza națională a concursului ce va avea loc la Patriarhia Română, pe 27 octombrie.

Download: Click for download attached file: Manastirea Piatra Fantanele va reprezenta Mitropolia Clujului la etapa nationala a concursului Laudati pe Domnul

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 515

Id: 56822

Data: Oct 9, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).