Manastirea Sfantul Dionisie cel Smerit din judetul Constanta

O toamna inca viguroasa tinea luminat de clorofila frunzisul codrului, la vremea la care am descoperit Manastirea Sfantul Dionisie cel Smerit, din Arhiepiscopia Tomisului. Departe de lume, de zbuciumul zilei, dar foarte aproape de cer, sfantul asezamant cinsteste, prin nevoitorii lui, pe cel care a pus inceput erei crestine numarand anii de la intruparea Mantuitorului Hristos. Aici, mai mult decat in oricare alt loc, maxima lui Aristotel, Inceputul este jumatatea intregului, pare a se plini in smerenie.A se pune piatra de temelie pentru orice inceput nu este lucru intamplator si nici usor. Cu atat mai mult cand este vorba despre o manastire, pentru ca, in acest caz, nu se face voia omului, ci vrerea Domnului. Asa s-au petrecut lucrurile si cu Manastirea Sfantul Dionisie cel Smerit, care si-a asezat temelia, dupa multe rugaciuni ale maicii starete Evghenia si ale parintelui duhovnic Ghenadie, intr-o padure din comuna Targusor, judetul Constanta, pe un teren donat de un credincios, in imediata apropiere a misterioasei asezari crestine medievale Ester, atestata documentar la 1502, care pastreaza in sit ruinele mai multor bazilici crestine. Şi doar la doi pasi de pesterile La Adam si Liliecilor, care conserva fosile si urme de locuire umana foarte vechi. In Pestera La Adam, de pilda, au fost descoperite cinci piese de piatra cioplita dintr-un altar al zeului Mitras, identificat cu zeul luminii, 80 de specii de fosile jurasice etc. Insa piesa cea mai tulburatoare gasita aici este un molar apartinand lui Homo sapiens fossilis, de acum peste 100.000 de ani. Iar in Pestera Liliecilor, pe langa resturile fosile, in galeria ceramica au fost descoperite silexuri, obiecte de ceramica, monede etc., ramase de la populatiile care au locuit aici incepand din paleoliticul superior si pana in secolul al XVIII-lea.Prima Liturghie in 2011 Inceputul este jumatatea intregului, spunea Aristotel vorbind despre adevar. Manastirea Sfantul Dionisie cel Smerit se afla la acest ceas in prima jumatate de inceput al intregului. In 2011, maica stareta Evghenia Arau a adus randuiala monahala in acest loc, in scurt timp, ridicandu-se paraclisul, patru chilii, trapeza si cateva dependinte. La 3 septembrie, acelasi an, s-a oficiat pentru prima data, de catre Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, inconjurat de un sobor de slujitori, dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul hramului. Ridicarea noii bisericii a inceput pe 10 aprilie 2013. Pe 24 mai, a fost terminata fundatia, iar de curand a inceput zidirea peretilor.Dumnezeu a randuit ca, la ceasul pelerinajului nostru, maica stareta si parintele duhovnic sa fie prinsi cu ascultari in afara manastirii. Dar, sigur, tot El ne-a scos-o in cale pe sora Elena, care si ea face parte din aceasta prima jumatate a intregului ce se plineste aici. Tanara profesoara de fizica s-a retras la Sfantul Dionisie cel Smerit dintr-o profunda chemare, pe care nu o poate numi altfel decat minune. Smerita, se lasa cu greu convinsa sa ni se destainuie.Despre chemare si o altfel de liniste Sunt in manastire de aproximativ un an. Cu mine a facut Maica Domnului o minune. Eu eram in lume si pur si simplu simteam ca nu-mi mai gasesc locul. Maica Domnului insa mi-a indrumat pasii spre manastire. Am primit un telefon si iata-ma aici! Eu sunt din Iasi. Mai am o sora, casatorita. Parintii au fost foarte surprinsi, pentru ca am plecat intr-o vacanta si am ajuns la… manastire! Cand au primit vestea, au fost foarte surprinsi. Sunt absolventa a Facultatii de Fizica, am predat la un liceu din Iasi. Pentru mine, manastirea este liniste si pace deplina, locul in care sunt alaturi de Hristos. El este motivul pentru care ma aflu aici. Nu m-a tentat nicio clipa gandul intoarcerii in lume. Am simtit nevoie de un alt fel de liniste. De o anume implinire, mult mai adanca decat cea pe care mi-o putea oferi lumea, orasul, ne-a marturisit aceasta.Izvorul, moaste, icoane si minuniDe la Sfantul Dionisie cel Smerit nu te poti retrage usor. Ceva te retine, ceva iti sopteste sa mai ramai si, precum sora Elena, sa cauti adanc in inima ta inceputul adevarului. Jumatatea intregului ce se plineste doar cu Hristos. De aceea, poate, trebuie sa intri in paraclis, sa te rogi la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului grabnic ascultatoare, adusa de la Manastirea Dohiaru din Muntele Athos, si la moastele celor 32 de sfinti care vegheaza plinirea intregului de aici. Sau sa bei macar o cana cu apa de la Izvorul Sfantului Dionisie, din curtea manastirii, ca sa poti pleca mai departe si sa te intorci, negresit, in acest unic si neasemuit loc de rugaciune, meditatie si smerenie… (Reportaj realizat de Dumitru Manolache si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 21 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 3549

Id: 34797

Data: Oct 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).