Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Țara Nasaudului, in sarbatoare

]]>Mii de credincioși bistrițeni, dar și din alte județe au fost prezenți luni, 29 iunie 2015, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Așezământul monahal și-a sărbătorit hramul în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, informează radiorenasterea.ro. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de aproape 30 de preoți. După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură despre cei doi Sfinţi Apostoli și despre misiunea pe care aceștia au desfășurat-o pentru propovăduirea credinței creștine. Totodată i-a îndemnat pe credincioși să-i aibă ca model în viața duhovnicească pe Sfinții Apostoli. Copia icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, spre închinare credincioșilor Cei prezenți la hramul mănăstirii ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au putut închina la o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“. Realizată de călugării Schitului românesc „Prodromu” din Muntele Athos, icoana este adăpostită de aşezământul monahal „Sfânta Elisabeta” din cartierul Bună Ziua, din Cluj-Napoca. De aici a fost dusă vineri, 26 iunie 2015, la mănăstirea năsăudeană, de o delegație în fruntea căreia s-a aflat duhovnicul mănăstirii „Sfânta Elisabeta” părintele Natanael Zamfirache. Mănăstirea Rebra-Parva, 260 de ani de istorie Așezământul monahal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ţara Năsăudului are o istorie veche. La hotarul ce desparte localitățile Rebra și Parva a existat un locaș de rugăciune ce și-a avut începuturile în anul 1755. În anul 1782, viețuitorii mănăstirii au fost alungați de trupele austro-ungare, dar bisericuța a rămas intactă. De atunci mănăstirea a mai fost locuită de călugări temporar, până în 1822 când locașul de cult din lemn a fost demontat și mutat mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află astăzi biserica parohială. Noua mănăstire a fost fondată cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. La data de 21 iulie 1993, șapte viețuitori ai mănăstirii Turnu au primit binecuvântarea de a întemeia o mănăstire pe vechea vatră dintre localitățile Rebra și Parva, după cum am aflat de la starețul mănăstirii, părintele Chiril Zegrean. În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari din zid, care a fost târnosită în anul 2009. În cadrul aşezământului au fost amenajate, în ultimii ani, două corpuri de chilii, o bibliotecă şi un arhondaric pentru pelerini. Obștea de monahi este condusă de părintele protosinghel Chiril Zegrean.

Download: Click for download attached file: Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Țara Nasaudului, in sarbatoare

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 472

Id: 53281

Data: Jun 29, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).