Manifestare omagiala dedicata preotilor slujitori ai Parohiei Pojejena

Duminica 27 octombrie a avut loc comemorarea preotilor care au slujit în Parohia Pojejena de-a lungul anilor. Manifestarea a debutat cu savârsirea Sfintei Liturghii de catre pr. paroh Ion Nedelcu si pr. Iova Megheles de la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Moldova Noua, în cadrul careia s-au facut rugaciuni de pomenire pentru cei adormiti în Domnul, preotii slujitori ai parohiei.La acest eveniment important au luat parte autoritati locale, familiile preotilor comemorati, precum si numerosi credinciosi, dupa cum ne-a precizat Pavel Canea.În cuvântul de învatatura parintele Iova Megheles a spus: „Se spune despre o sfânta, ca la un moment dat s-a gândit sa construiasca o biserica si nu avea decât doi bani. Episcopul i-a spus: Bine, bine, te gândesti sa faci o asemenea constructie, dar cu ce ai s-o faci? Gândesti ca esti în stare s-o faci cu acesti doi banuti? Îndraznesti sa începi o asemenea lucrare? Ea a raspuns: Asa este, daca lucrurile ramân numai pe seama mea. Dar daca ma întovarasesc cu Dumnezeu, atunci totul e posibil. Aceasta este credinta! Recunoasterea puterii lui Dumnezeu, care în felul acesta, devine putere si în noi”.Parintele Ion Nedelcu a marturisit: „Ne aflam astazi într-un moment de comemorare al preotilor slujitori ai parohiei noastre, moment la care familiile preotilor amintiti sunt în mijlocul nostru. Sotii, copii si nepoti cu totii v-ati adunat în jurul acestei biserici pe care a-ti slujit-o si a-ti îndragit-o si pe care suntem siguri ca o purtati în suflet. Pentru ca anul acesta se împlinesc sapte ani de la trecerea la cele vesnicie a parintelui Ioan Megheles, am socotit de bine ca este momentul potrivit sa ne amintim cu drag de toti cei care au slujit la acest sfânt altar”.Parintele Iova Megheles a primit din partea credinciosilor o icoana în semn de recunostinta pentru cei cinci ani în care a pastorit Parohia Pojejena.A urmat o agapa frateasca oferita cu mult drag de catre credinciosii parohiei Pojejena întru pomenirea tuturor preotilor evocati.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 546

Id: 35024

Data: Oct 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).