Manifestari culturale in Arhiepiscopia Ramnicului

Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea a gazduit miercuri, 29 ianuarie, Simpozionul national cu tema „Sfânta Spovedanie si Sfânta Împartasanie - vindecare spirituala si arvuna a bucuriei duhovnicesti din Împaratia lui Dumnezeu“, informeaza “Ziarul Lumina”. Activitatea s-a desfasurat în prezenta Preasfintitului Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Organizata de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, manifestarea se înscrie în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii) si al Anului comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni în Eparhia Râmnicului. La eveniment a participat si PS Parinte Emilian Lovisteanul, care a tinut prelegerea cu titlul „Sfintele Taine ale Euharistiei si Spovedaniei în viata Bisericii si Teologia Sfintilor Trei Ierarhi“. În cadrul simpozionului au mai sustinut lucrari: pr. prof. dr. Ion Gavrila, cu tema „Importanta Sfintei Taine a Marturisirii în viata credinciosilor“, si pr. prof. dr. Irinel Mihai Cojocaru, cu tema „Taina Spovedaniei în teologia contemporana - în gândirea teologica a parintelui Dumitru Staniloae“ .

Priveghere de sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi

Dupa simpozion, PS Parinte Emilian Lovisteanul a participat la slujba de Priveghere în paraclisul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Arhiereul râmnicean a savârsit cu acest prilej slujba Vecerniei si Litia, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. La finalul slujbei, PS Episcop a tinut un cuvânt de învatatura în care a elogiat viata, activitatea si slujirea Sfintilor Trei Ierarhi si Mari Dascali ai Bisericii noastre Ortodoxe: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Totodata, PS Emilian i-a îndemnat pe elevii seminaristi sa le urmeze exemplul de credinta, dragoste, smerenie si sfintenie în lucrarea lor teologica pentru mântuirea sufletului. Tot în cadrul slujbei de Priveghere dupa Litie, au fost sfintite noile vase si vesminte liturgice necesare serviciului religios din paraclisul Seminarului Teologic. La manifestarile religios-culturale desfasurate în institutia teologica din urbea râmniceana au fost prezenti: pr. prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului „Sfântul Nicolae“, pr. prof. dr. Ion Gavrila , pr. prof. dr. Irinel Mihai Cojocaru, pr. prof. Petre Mateiescu, pr. prof. George Pomeneste, profesori, elevi seminaristi si credinciosi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 542

Id: 37815

Data: Jan 31, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).