Manifestari in municipiul Curtea de Arges de Ziua Nationala a Romaniei

]]>Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la 01 decembrie 2015 şi în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat cu acest prilej slujba de Te-Deum în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a amintit toate momentele importante din istoria neamului care au condus la împlinirea idealului de a trăi uniți și liberi în această țară binecuvântată de Dumnezeu. De asemenea, au fost pomeniți Regele Ferdinand şi Regina Maria, cei în timpul cărora s-a realizat Actul Unirii din anul 1918, și Regele Carol I şi Regina Elisabeta în vremea cărora a fost câştigată independenţa României. După slujba de Te-Deum, în cimitirul eroilor din municipiul Curtea de Argeș a fost organizată o ceremonie festivă în cinstea Zilei Naționale. Au fost depuse coroane cu flori pentru eroii neamului din partea principalelor instituții ale orașului. A urmat de o frumoasă paradă militară desfășurată până în fața Catedralei Arhiepiscopale.

Download: Click for download attached file: Manifestari in municipiul Curtea de Arges de Ziua Nationala a Romaniei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 452

Id: 58983

Data: Dec 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).