La final, grupul psaltic al Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, dirijat de prof. Daniel Popa, a interpretat Balada Brâncovenilor, în timpul căreia au fost rulate mai multe imagini din viaţa sfinţilor comemoraţi anul acesta în Patriarhia Română. În continuare, pr. paroh Petrică Lehaci şi pr. Ilie Melniciuc, slujitor la acest sfânt lăcaş, au evocat personalitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu, subliniind că Sfinţii Martiri Brâncoveni, care au fost martirizaţi pentru credinţa ortodoxă, sunt modele de urmat pentru toţi credincioşii. Evenimentele de la Biserica „Sfântul Nectarie s-au încadrat în manifestările Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. „Ne-am gândit să oferim credincioşilor care au participat în această duminică la Sfânta Liturghie un concert de muzică religioasă. De asemenea, enoriaşii au vizionat imagini pictate din viaţa Sfinţilor Martiri Brâncoveni, prin intermediul unui videoproiector. Balada Sfinţilor Martiri Brâncoveni ne-a arătat prin vers şi cântec martiriul acestor sfinţi. Ce durere mai mare poate avea un tată care îşi vede fiii martirizaţi prin tăierea capului? În timpul Sfinţilor Martiri Brâncoveni s-au zidit foarte multe biserici, s-au tipărit foarte multe cărţi, iar viaţa de familie a Brâncovenilor reprezintă un imbold pentru noi, cei de astăzi. Ei au avut mulţi copii, care au fost îndemnaţi să-şi apere credinţa chiar cu preţul vieţii lor. Mântuitorul ne-a spus: «Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui». Iată, îi cinstim pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, pentru că ei sunt modele demne de urmat pentru fiecare dintre noi“, a spus pr. paroh Petrică Lehaci.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 404
Id: 40754
Data: May 18, 2014
Imagine:
La ediţia trecută, ţara noastră a fost reprezentată de Corul „Symbol“ din Bucureşti, dirijat de prof. Jean Lupu. Corul de fete „Ciprian Porumbescu“, format din 39 de eleve din clasele VII-XII ale Colegiului Naţional .....
Data: May 18, 2014
Crestinii ortodocsi s-au aflat la 18 mai în Duminica a V-a dupa Pasti (a Samarinencii), prilej cu care Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în .....
Data: May 19, 2014
Preasfințitul Parinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Calarașilor a participat Duminica, 18 mai 2014, la Concertul de muzica sacra, care a încheiat Festivalul și Concursul Național .....
Data: May 19, 2014
Luni, 19 mai 2014, de la ora 11:00, Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va oficia slujba de binecuvântare la Asezamântul Social pentru .....
Data: May 19, 2014
Astazi, când în apropiere de noi se pare ca geopolitica este în schimbare, se cuvine sa ne amintim si sa vorbim despre fratii nostri din .....
Data: May 19, 2014
„Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Împaratia cerurilor“ (Matei 19, 14)Copiii .....
Data: May 19, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).