Marea familie a credincioșilor din Piatra Neamț, in procesiune cu moaștele Sfantului Gheorghe

În după-amiaza zilei de 23 iunie, ca o prelungire a sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, credincioșii din orașul Piatra Neamț au început sărbătorirea ocrotitorului lor, a Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naștere am prăznuit-o astăzi. În acest an, această zi reprezintă o întreită sărbătoare, pe lângă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica prăznuind și sărbătoarea închinată Sfintei Treimi, dar și Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, în ajunul acestei sărbători, a avut loc o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aduse din parohia Feredeni, protopopiatul Hârlău.

Bucuria acestei sărbători a fost împodobită pentru numeroșii credincioși veniți să se închine la moaștele Sfântului Gheorghe și de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. A fost săvârșită mai întâi slujba Pavecerniței mici unită cu Litia, după care s-a plecat în procesiune prin oraș. Această procesiune a fost un bun prilej pentru locuitorii orașului Piatra Neamț de a arăta că sunt o mare familie, dar mai ales de arăta tuturor că ei sunt conștienți că astăzi este ziua mamei lor, Biserica, ziua în care ea a luat naștere în chip văzut și că ei o cinstesc după cuviință. Și pentru a arăta că sunt o adevărată cetate creștină, până și polițiștii și șoferii de pe mașina de ambulanță și-au făcut semnul Sfintei Cruci atunci când mulțimea aflată în procesiune a trecut pe lângă ei, deși erau în timpul serviciului. Dacă ai fi fost la procesiune ai fi avut simțământul că totul în jurul tău este plin de Duh Sfânt. Nimic nu îndrăznea să umbrească în vreun fel bucuria creștinilor din această cetate binecuvântată.

În acest sens, Înaltpreasfințitului Teofan, a vorbit despre faptul că nu putem fi creștini dacă undeva înlăuntrul nostru nu se creează un locșor pentru sălășluirea Duhului Sfânt și depsre faptul că omul este chemat să devină vas binecuvântat de Duhul Sfânt, iar el poate realiza aceasta în măsura în care este iubitor, de Dumnezeu și de oameni, smerit, iertător, rugător, și mai ales, în măsura în care se ferește să judece pe cel pe care îl consideră mai prejos decât el. Înaltpreasfinția Sa a mărturisit și faptul că Dumnezeu ne binecuvintează cu atâtea și atâtea daruri, parcă încăpățânându-Se să ne iubească în ciuda multelor noastre păcate, pentru că încă mai sunt oameni sfinți printre noi, dar și pentru bunătatea pruncilor, pentru blândețea bătrânilor, pentru curăția tinerilor, pentru suspinul animalelor, și nu în ultimul rând, pentru dragostea călugărilor de sluji Sfânta Liturghie în fiecare zi.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 529

Id: 32003

Data: Jun 24, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).