Martea Luminata in Parohia Matnicu-Mare

]]>În a treia zi de Paşti, credincioşii din Parohia Mâtnicu-Mare, Protopopiatul Caransebeş s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Cu acest prilej chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La slujbă au participat alături de autorităţile locale, un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. „Aici la Mâtnicu-Mare slujind Sfânta Liturghie, ne-am bucurat ca şi Luca şi Cleopa, care L-au întâlnit pe cale spre Emaus pe Mântuitorul şi L-au cunoscut şi recunoscut la frângerea pâinii. Şi noi astăzi ne-am bucurat să vedem apropiindu-se de Sfântul Potir foarte mulţi copii şi tineri, dar şi credincioşi, care au postit tot postul Mare şi iată s-au împărtăşit în cele trei zile de Paşti cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Aşadar, după ce ieri am poposit duhovniceşte în cetatea Reşiţei, astăzi am ales să fim într-un sat alături de credincioşii simpli, dar foarte apropiaţi de Sfânta Biserică. Bucuria noastră a fost deplină, căci am fost împreună cu aceşti oameni minunaţi şi am trăit bucuria Învierii alături şi de credincioşii dintr-o parohie rurală”, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1815-1816 în stil baroc provincial, iar prima pictură a fost realizată în 1932. (Articol semnat de Diac. Pavel Canea, Darius Herea)

Download: Click for download attached file: Martea Luminata in Parohia Matnicu-Mare

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 468

Id: 50866

Data: Apr 16, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).