In contrast cu abundenta de informatii pe care le avem despre viata Imparatului Constantin cel Mare dupa ajungerea sa in cadrul tetrarhiei aflate la conducerea Imperiului Roman, ne confruntam cu o lipsa acuta de surse in ceea ce priveste copilaria si tineretea sa in general. Cercetatorii au fost nevoiti adesea sa formuleze ipoteze cu caracter strict arbitrar care sa umple acest gol biografic. Vom incerca sa oferim, in cele ce urmeaza, o descriere a celor mai plauzibile ipoteze.Suntem obisnuiti sa credem ca privilegiul de a ajunge imparat sau rege a fost oferit intotdeauna pe bazele apartenentei la o familie de rang inalt. In realitate, au existat nenumarate cazuri in istoria Imperiul Roman in care au ajuns la conducere oameni cu o origine umila. Unul dintre ei a fost si imparatul Constantin cel Mare. Acest aspect a fost ascuns o lunga perioada de timp din cauza lipsei surselor cu privire la copilaria si tineretea sa. De asemenea, eticheta curtii imperiale cerea oarecum ca aceasta origine umila sa fie cat mai bine camuflata. Era important ca imparatul sa aiba o origine si o comportare nobila. De exemplu, Diocletian a fost la origini un simplu sclav. Insa, ajuns imparat, si-a schimbat numele de origine umila, Diocles, in cel mult mai oficial, Diocletian. La fel s-a petrecut si cu Constantin cel Mare, care a fost nevoit sa "inventeze" o legatura cu binecunoscuta gens Flavia. S-a afirmat fie ca tatal sau a fost o ruda indepartata a lui Claudius II Gothicus (268-270), fie inclusiv ca ar fi fost nepotul sau direct. Ambele afirmatii nu sunt, insa, nimic altceva decat modalitati de a lega dinastia constantiniana de una dintre familiile cu traditie in istoria romana (mai multe informatii la Paul Stephenson, "Constantine: Unconquered Emperor, Christian Victor", Quercus, London, 2010, pp. 3-4).Constantius ChlorusTatal imparatului Constantin cel Mare, Constantius Chlorus, nu a avut o origine nobila. Ne este practic imposibil sa determinam care este locul sau timpul nasterii sale. Tot ceea ce stim este ca a avut o ascensiune militara fulminanta, fiind un general priceput si destoinic, calitati care s-au transmis mai tarziu si fiului sau, Constantin. Un alt aspect esential al personalitatii sale consta in toleranta pe care o avea fata de crestini in general, ceea ce a avut, de asemenea, un impact asupra fiului sau. In timp ce alti conducatori romani ai vremii respective precum Galerius, Diocletian sau Maximian au pornit o prigoana sangeroasa impotriva crestinilor, dovedind astfel ca nu intelegeau ce inseamna de fapt noua credinta nascuta in sanul Imperiului, Constantius Chlorus a incercat si a reusit sa ramana tolerant fata de crestinii din regiunile pe care le conducea. Asa cum afirma Eusebiu de Cezareea: "In anii celor patru imparati care-si impartisera carma domniei, Constantiu a fost singurul care a avut o intelegere a lucrurilor cu totul straina celorlalti, punand pentru sine temei de dragoste din partea lui Dumnezeu, Cel mai presus de toate. Incat in timp ce aceia sugrumau si sfasiau Bisericile lui Dumnezeu din inalt pana la pamant, nimicindu-le locasurile de rugaciune pana la a nu li se mai vedea temeliile, acesta si-a pazit mainile curate de pangarirea cu astfel de nelegiuire, nevrand sa li se asemene in niciun fel si in niciun chip. Cei trei si-au patat stapanestile taramuri, casapind barbati si femei de acelasi sange si cu frica lui Dumnezeu; Constantius, in schimb, si-a pastrat sufletul nepatat" (Eusebiu de Cezareea, "Viata lui Constantin cel Mare", 13.1, in: P.S.B., vol. 14, trad. Radu Alexandrescu, EIBMBOR, Bucuresti, 1991, pp. 69-70). Marturia lui Eusebiu de Cezareea este una profund encomiastica, avand in vedere ca se incerca si o stabilire a unei "genealogii" crestine pentru Constantin cel Mare. In realitate, insa, Constantius Chlorus nu a fost niciodata crestin, iar Eusebiu trece sub tacere o eventuala convertire a acestuia, limitandu-se doar la sublinierea tolerantei sale fata de crestini. Episodul al doilea povestit din viata lui Constantius Chlorus in care se afirma ca acesta ar fi chemat toti slujitorii sai si le-ar fi cerut fie sa jertfeasca "demonilor", fie sa plece din palatul sau, alegandu-si astfel slujitorii "credinciosi" (vezi "Viata lui Constantin cel Mare" 16.1, in: op. cit., pp. 71-72), este fara indoiala o pura fantezie a autorului menita sa scoata in evidenta monoteismul inca nedovedit istoric al lui Constantius Chlorus. Este clar ca sansele ca generalul si, mai tarziu, Cezarul, Constantius Chlorus, sa fi efectuat un astfel de gest sunt infime. Nici macar fiul sau nu a procedat vreodata astfel, dovedind toleranta nu doar fata de crestini, ci si fata de cultele pagane ale vremii, pe care nu le-a suprimat, ci le-a ingaduit libertatea religioasa, renuntand doar la finantarea imperiala a acestora.O mama devotataPaul Stephenson ne ofera urmatoarele informatii despre Sfanta Elena, mama lui Constantin cel Mare: "S-a nascut in jurul anului 250 in Drepanum, oras din Bitinia. In zilele noastre, orasul poarta numele Yalova si se afla in Turcia. Din acest oras, navele calatoresc regulat, traversand Marea Marmara, catre Istanbul, orasul fondat de Constantin. Elena a fost probabil crestina inca inainte de nasterea fiului sau si cu siguranta inainte de convertirea fiului ei (contrar afirmatiilor lui Eusebiu sde Cezareeat, a carui sarcina era aceea de pune meritul exclusiv pe seama lui Constantin). Sotul Elenei, tatal lui Constantin, nu era crestin, dar era tolerant cu privire la crestini, in ciuda instructiunilor primite de la superiorii sai de a actiona in alt mod. Mai mult decat atat, Constantin (...) a fost mai mult decat tolerant, actionand in interesul crestinilor chiar si inainte de convertirea sa. Actiunile lor sunt cele la care ne-am astepta din partea unui sot si a unui fiu al unei femei crestine" (Paul Stephenson, "Constantine: Unconquered Emperor, Christian Victor", pp. 2-3). Nu cunoastem cu siguranta daca intre Elena si Constantius Chlorus a existat o casatorie oficiala. Cercetatorii sunt impartiti in aceasta privinta, dar ceea ce conteaza este ca generalul Constantius Chlorus l-a ales in mod oficial pe Constantin drept succesorul sau oficial. Faptul ca el s-a recasatorit la un moment dat si a avut si alti copii nu indreptateste opinia imediata a unor istorici de a-l considera pe Constantin cel Mare drept rodul unei relatii pasagere. In al doilea rand, ceea ce ne intereseaza este ca si Sfanta Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare, este considerata ca fiind crestina inca din tinerete. Aceasta afirmatie este de o importanta capitala, deoarece, dincolo de toate semnele importante pe care Constantin le-a primit in viata de la Hristos, putem adauga ca el a beneficiat si de o apropiere inca din copilarie de una sau mai multe rude importante care fie erau tolerante, fie imbratisasera deja credinta crestina. Acest fapt a avut un impact fundamental asupra sa.Originea umila a lui Constantin cel Mare sau caracterul neclar al relatiei dintre mama sa si Constantius Chlorus au fost subliniate poate cu prea mult patos de unii cercetatori. Insa, din punct de vedere crestin, ceea ce are relevanta cu adevarat pentru noi este ca atat tatal, cat si mama sa au pregatit apropierea de credinta a primului mare imparat iubitor de Hristos. De aceea, in cursul acestei sectiuni de An Omagial si cu toate ca ne propunem sa oferim toate informatiile fie bune, fie mai putin bune, dar adevarate din punct de vedere istoric din viata Sfintilor Imparati, ne propunem de asemenea sa le privim printr-o optica crestina. Cu alte cuvinte, sa privim sensul lor profund si semnificativ, dincolo de o pretinsa obiectivitate stearpa si seaca, ce ascunde adesea doar dorinta de a denigra persoane si evenimente de o importanta cruciala pentru istoria si credinta crestina. Speram ca acest principiu esential sa ne calauzeasca, alaturi de rugaciunile Sfintilor Imparati, pe tot parcursul cercetarii noastre!(Articol publicat de Ziarul Lumina, Editia din data de 3 ianuarie 2013, aparut sub semnatura lui Adrian Agachi)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 845

Id: 34924

Data: Oct 25, 2013

Imagine: