Sfantul Grigorie Teologul a participat si a prezidat prima parte a lucrarilor Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol. Avand in vedere aceasta calitate, este evident pentru oricine ca marturiile sale privitoare la deciziile sinodale detin o importanta capitala, informeaza Ziarul Lumina .Din nefericire, nu s-a pastrat nici o fraza in care Sfantul Grigorie sa afirme clar: Sinodul din Constantinopol a formulat Simbolul Niceo-Constantinopolitan. Cu toate acestea, exista doua marturii fundamentale ale marelui teolog capadocian ce permit deducerea redactarii Simbolului Niceo-Constantinopolitan la sinodul prezidat pentru o vreme chiar de el insusi.Epistola catre CledoniuPrima marturie este un fragment din cea de-a doua scrisoare catre preotul Cledoniu, in care combate apolinarismul, redactata la doar cateva luni dupa sinodul din 381, fiind cunoscuta de aproape un secol: 'Deoarece multi, venind la cucernicia ta, cauta informatii despre credinta si, in acest scop, mi-ai cerut si mie o definitie scurta si o norma a credintei mele, am scris cucerniciei tale ceea ce stiai si mai inainte de a-ti scrie, ca eu n-am preferat niciodata altceva si nici nu pot prefera fata de credinta de la Niceea, formulata de Sfintii Parinti ce s-au intrunit acolo pentru nimicirea credintei ariene, ci tin si voi tine, cu ajutorul lui Dumnezeu, la credinta aceea, adaugand ceea ce ii lipseste cu privire la Duhul Sfant (fiindca pe atunci aceasta discutie nici nu fusese initiata), faptul ca Tatal si Fiul si Duhul Sfant trebuie vazuti intr-una si aceeasi dumnezeire, recunoscandu-l pe Duhul ca Dumnezeu' (Cf. A II-a Epistola catre Cledoniu impotriva lui Apolinarie, Epistola 91 in: PG 37, col. 193C).Acest text al marelui parinte capadocian a fost numit de Adolf von Harnack 'argumentul mortal' impotriva redactarii Simbolului Niceo-Constantinopolitan la sinodul din 381. Aceasta scrisoare insa nu sta in contradictie cu posibilitatea formularii Crezului Niceo-Constantinopolitan la Constantinopol, deoarece ea arata doar preferinta Sfantului Grigorie pentru Crezul Niceean, numit credinta de la Niceea. Harnack pleaca de la presupunerea ca Simbolul Niceo-Constantinopolitan a vrut sa inlocuiasca Niceea, ceea ce contrazice toate documentele contemporane sinodului, din care reiese ca sinodalii au dorit sa marturiseasca mai amanuntit credinta Niceii. Sfantul Grigorie nu a fost de acord in cele din urma cu Simbolul redactat la Constantinopol, pentru ca dorea afirmarea dumnezeirii Sfantului Duh prin principiul identitatii ontologice (deofiintimii), in timp ce sinodalii s-au multumit cu principiul identitatii de cinstire (omotimia). Deoarece el insusi tinea si marturisea deofiintimea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul, bineinteles ca a fost nemultumit de formularea sinodalilor, astfel ca marturiseste in scrisoare ca el tine sau ramane la credinta de la Niceea si adauga cele despre Sfantul Duh.'De vita sua'Acest aspect poate fi insa elucidat, daca avem in vedere o a doua marturie a Sfantului Grigorie, prezenta in celebrul poem 'De vita sua', in care istoriseste amanunte importante privitoare la desfasurarea Sinodul II Ecumenic, precum si la atitudinea sa fata de cele hotarate atunci, ce se intind pe 4.000 de versuri (de la versul 1.506 pana la versul 1.918). Dupa citarea acestui fragment vom putea intelege mult mai bine scrisoarea catre Cledoniu. Sfantul Grigorie istoriseste disputele legate de alegerea succesorului lui Meletie al Antiohiei, trecand apoi la prezentarea invataturii de credinta a sinodului: 'Dulcele si bunul izvor al vechii credinte, care unea intr-una Firea Treimii, a carei scoala fusese odinioara Niceea, pe acesta il vedeam tulburat in chip nefericit de curgerile sarate ale celor cu opinii indoielnice, care cred cele ce bucura puterea, care sunt oameni de mijloc, si e foarte bine daca sunt de mijloc si nu stau pe fata de partea adversa; episcopi care acum afla de Dumnezeu...' (Sfantul Grigorie Teologul, Despre viata sa, traducere a poemului de diac. Ioan I. Ica jr. ca anexa la lucrarea lui Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz. Teologul si epoca sa, traducere de Cristian Pop, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 328).Meritul de a fi demonstrat pe baza acestui fragment, interpretat in contextul integral al poemului, ca Sfantul Grigorie vorbeste despre formularea Simbolului Niceo-Constantinopolitan la acest sinod ii revine savantului german Adolf Martin Ritter. Izvorul Niceii tulburat de curgeri sarate nu este nimic altceva decat Simbolul Niceean in care au fost introduse curgeri (adaosuri). Este imaginea unui rau limpede si clar (credinta dulce si buna a Niceii) tulburat de afluenti tulburi (adaosurile facute Crezului Niceean la Constantinopol). Cum apreciaza Sfantul Grigorie aceste adaosuri? Ca fiind sarate. Deoarece Niceo-Constantinopolitanul a fost considerat de intreaga traditie bisericeasca veche ca o completare a Crezului Niceean in partea pnevmatologica, este evident ca 'adaosurile (curgerile) sarate' reprezinta conform dezideratului Sfantului Grigorie completarile realizate in articolul referitor la Sfantul Duh. Pentru marele teolog capadocian modul in care a fost afirmata dumnezeirea Sfantului Duh la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol din 381 nu era satisfacator, deoarece in mai multe randuri el a vorbit direct despre faptul ca Duhul este Dumnezeu si este deofiinta cu Tatal. Afirmarea dumnezeirii Duhului prin 'omotimie' (egalitatea in cinstire), iar nu prin 'omousie', era insuficienta in opinia sa. Crezul de la Constantinopol nu spune, de asemenea, nicaieri Duhul este Dumnezeu, desi acest lucru reiese din faptul ca e numit Domn. Astfel, sinodalii care au ales acest drum sunt considerati oameni cu 'opinii indoielnice', nedecisi, 'oameni de mijloc', ce cauta sa bucure puterea (aluzie la incercarea de a-i castiga pe pnevmatomahi, probabil la rugamintea imparatului Teodosie). Prin aceasta argumentare intemeiata si logica, Adolf Martin Ritter a adus o contributie fundamentala in atribuirea Simbolului Niceo-Constantinopolitan Sinodului II Ecumenic, confirmand intreaga traditie veche a Bisericii. Din perspectiva acestei marturii devine evidenta si interpretarea 'Scrisorii a II-a catre preotul Cledoniu', citata mai sus, care atesta preferinta Sfantului Grigorie pentru Crezul Niceean, adaugand personal despre dumnezeirea Duhului Sfant faptul ca este Dumnezeu deofiinta cu Tatal. Sfantul Grigorie nu dorea sa se margineasca la adaosurile insuficiente in opinia sa, realizate in cadrul sinodului de la Constantinopol, unde nu se spune in mod direct, asa cum face el, ca Duhul este Dumnezeu. Adaugiri la articolul despre Duhul Sfant sunt atestate deja in crezurile baptismale sau sinodale din secolul al IV-lea, anterioare Sinodului II Ecumenic. Sfantul Grigorie ne apare insa ca un acrivist ce nu tine cont de contextul in care trebuia afirmata dumnezeirea Sfantului Duh. Marturisirea deofiintimii Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul ar fi condus la dispute la fel de severe ca si in cazul Simbolului Niceean. Sinodalii de la Constantinopol au urmat teologia Sfantului Vasile cel Mare in afirmarea dumnezeirii Sfantului Duh, iar despre acest aspect vom vorbi in unul din episoadele urmatoare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 631

Id: 11522

Data: Jan 26, 2011

Imagine: