Exista in istoria popoarelor oameni care schimba destine, prin credinta, curajul si lupta lor. Un astfel de om a fost si parintele Justin Parvu, staret al Manastirii Petru Voda, din frumosul tinut al Neamtului. Daca am putea sa cuprindem in doua cuvinte portretul spiritual al arhimandritului Justin, cred ca nu am gresi cu nimic socotindu-l un marturisitor eroic.Multe din faptele sale ne indreptatesc sa gandim astfel, dar raspunsul dat dupa implinirea anilor de detentie (12 la numar!) celor veniti sa faca evaluarea intemnitatilor este cel mai elocvent. Intrebat ce va face dupa eliberare, parintele Justin a replicat: Ma intorc ca sa iau lucrurile de acolo de unde le-am lasat! Neasteptat raspuns pentru cei care-l credeau strivit de suferinte si complet reeducat la Aiud, Gherla, Baia Sprie sau in Delta Dunarii, cuvinte ce l-au costat inca patru ani de puscarie grea.Aiudul si Gherla - scoli ale suferintei pentru credinta16 ani de temnita pentru marturisirea lui Hristos reprezinta un raspuns fara echivoc la propunerea de a renunta la credinta si la valorile morale care-ti ghideaza fiinta. Acrivia cu care parintele Justin Parvu a stiut sa-si traiasca viata venea din gandul ca cea mai mica neluare aminte si greseala nepocaita nimicesc puterea de indreptare a omului. Suntem responsabili, zicea parintele, pentru mostenirea duhovniceasca pe care o lasam generatiei viitoare. Fiecare in parte are un rost temeinic in acest organism care este trupul Bisericii, iar prin nepasarea ta strici nu numai sufletul tau, ci si duhul ortodox in genere pe care-l vor mosteni cei de dupa tine.Perioada din inchisoare a fost chinuitoare, dar nu a ramas fara rod duhovnicesc: Cunoscandu-te pe tine insuti, descopereai sensul superior al vietii, destinul ei inalt, mult deasupra nimicului cotidian; te descopereai pe tine tare in credinta, sau slab… asa cum nu te-ai fi cunoscut niciodata in imprejurarile obisnuite ale vietii. De aceea e pretios timpul pe care-l avem in fata si greul vietii. Sa stiti, poverile pe care le pune Dumnezeu pe umerii nostri, daca-s purtate cu intelepciune, odata cu trecerea timpului sfintesc sufletul, il curatesc, il lumineaza, si omul nu se mai incurca in nimicuri, ci strapunge barierele intunericului… Dupa ce am descoperit iconomia lui Dumnezeu, am inceput sa rezistam. Sufeream cu bucurie acest martiriu, induram orice nedreptate ca prin jertfa rabdarii noastre sa ispasim din pacatele noastre si ale neamului. Cu ajutorul harului am inteles ca acele conditii infecte si umile erau adevarate pricini de despatimire. Aiudul si Gherla erau fabrici de martiri in cel mai adanc sens al cuvantului.Din acest motiv viata unui crestin afara, in libertate, nu putea fi una de confort si comoditate. A trai ca ortodox e o jertfire de sine, nu de un minut, nu de o zi, nu de o saptamana, nu de o luna sau de un an, ci de o viata intreaga - zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi suntem ortodocsi doar prin certificatul de botez, dar am uitat sa si devenim ortodocsi prin modul de vietuire si pastrare a dreptei credinte.Menirea unui monah, spunea parintele Justin, este aceea de a fi un martor rugator, o lumina arza-toare in ochii lumii, un martor care se sacrifica pentru adevar. Mirenii doresc sa vada sfintenia monahilor acum, aici, de pe pamant. Şi nu exista nici un mod sa-i minti. Trebuie sa fim icoane rugatoare arzatoare de dor dupa Dumnezeu. Pe pamant misiunea noastra este sa traim o viata sfanta in mijlocul atator lucruri la care trebuie sa renuntam.Din nefericire, suntem lipsiti de adancimea credintei si nu avem curajul Sfintilor nostri Parinti care au coborat din sihastrie si au mers pe strazi si in pietele Constantinopolului ca sa apere cu propria lor viata distrugerea sfintelor icoane. Daca am avea minimum din aceasta credinta a sfintilor, am putea cu siguranta schimba soarta acestei tari… Am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim… Dintr-o societate bolnava n-ai cum scoate sfinti peste noapte. Trebuie jertfire de sine. Ne-am nascut din negura vremii odata cu stejarii si cu brazii!In cazul parintelui Justin, identificarea sa cu neamul si tara in care s-a nascut a fost atat de profunda, incat atunci cand a plecat in Muntele Athos, desi impresionat de ce descoperise acolo, dupa fiecare slujba, iesea afara din biserica si, uitandu-se spre Rasarit, zicea cu inima arsa de dor: Simt ca ma asteapta tara mea. Orice neam are un patrimoniu fizic sau biologic, un patrimoniu material si unul spiritual, marturisea parintele. Toate acestea trei isi au importanta lor si pe toate un neam trebuie sa si le apere. Cea mai mare insemnatate o are patrimoniul spiritual pentru ca numai el poarta pecetea eternitatii, numai el strabate veacurile… Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva si s-au asezat pe pamantul unde traiesc, istoria ne da date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor, slavilor. Un singur neam nu a venit de nicaieri. Acela suntem noi. Ne-am nascut din negura vremii pe acest pamant odata cu stejarii si cu brazii! De ei suntem legati nu numai prin painea si existenta pe care ne-o da pamantul muncindu-l din greu, dar si prin toate oasele mosilor si stramosilor care dorm in tarana lui! Toti parintii nostri aici sunt. Toate amintirile noastre, intreaga noastra istorie, in acest pamant stau ingropate, istorie pe care cu siguranta absoluta o vom vedea la Dreapta judecata asa cum a fost, nu cum este falsificata.Parintele Justin, in smerenia sa, gandea ca, desi nu a implinit nimic din cele ale calugariei, va gasi totusi Dumnezeu vreun prilej de mantuire si pentru dansul. Toti vom fi judecati dupa faptele noastre, bune sau rele. Moartea nu anuleaza si nici macar nu simplifica lucrurile si faptele, vorbele sau gandurile noastre de aici, de pe pamant, ci le complica, implicandu-le in vesnicie. Acolo, la dreapta judecata nu mai este indreptare, faptele tale vor arata cine ai fost tu pe pamant. Ele ne sunt judecatorii, indiferent ca ai fost ierarh, presedinte al tarii, parlamentar, preot, calugar, mirean, politist, portar sau altceva… Acum parintele a lasat grijile si neputintele vietii pamantesti, indreptandu-se catre limanul cel lin unde nu este durere, intristare, nici suspin. (Sursa: Ieromonahul Teognost, Parintele Iustin Parvu si bogatia unei vieti daruita lui Hristos, vol. I si II, Editura Credinta Stramoseasca, 2009) (Articol semnat de Augustin Paunoiu si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 23 iunie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 736

Id: 31976

Data: Jun 23, 2013

Imagine: