Meditatii gratuite pentru bacalaureat, la parohia Sfantul Ilie din Botosani

Parohia „Sfântul Ilie“ din Botoşani vine în sprijinul elevilor din ultimul an de liceu, pentru a le asigura programe suplimentare de pregătire şcolară. La Centrul catehetic al bisericii botoşănene sunt organizate săptămânal, începând cu data de 2 martie, programe de pregătire pentru examenul de bacalaureat la disciplinele limba şi literatura română, matematică, limba franceză, istorie şi geografie.

„Dorim să aducem prin aceasta o bucurie elevilor şi părinţilor lor, dar şi să ne facem datoria în faţa lui Dumnezeu“

Mai multe detalii despre această activitate ne-a oferit părintele protopop Lucian Leonte, parohul Bisericii „Sfântul Ilie“:  „Începând cu data de 2 martie 2014, la Centrul catehetic al bisericii noastre am început un nou program, anume unul de pregătire al elevilor din an terminal pentru examenul de bacalaureat. În acest sens, câţiva distinşi profesori, printr-un gest sfânt de dăruire lui Dumnezeu şi copiilor, fac posibilă această activitate în mod gratuit. Am început deja pregătirea la două discipline, la limba şi literatura română cu doamna profesoară Anca Ifrim şi la matematică cu domnul profesor Ciprian Apetrei, urmând să începem cursurile la limba franceză cu doamna profesor Nicoleta Chiponcă şi la istorie cu domnul profesor Botezatu. La disciplina geografie nu avem încă pe nimeni, însă, în cel mai scurt timp posibil, vom avea un profesor şi pentru această materie. Dacă vor fi solicitări din partea elevilor şi părinţilor pentru disciplinele fizică şi chimie, avem deja profesori care s-au oferit să-i pregătească în mod gratuit. Am considerat necesară această activitate pentru că există copii care întâmpină dificultăţi la promovarea examenului de bacalaureat şi cred că şi Biserica trebuie să-i ajute. La Centrul catehetic al bisericii noastre avem toate condiţiile pentru susţinerea unui asemenea program, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Dorim să aducem prin aceasta o bucurie elevilor şi părinţilor lor, dar şi să ne facem datoria în faţa lui Dumnezeu, prin implicarea noastră în mod direct în viaţa acestor tineri, care peste ani poate îşi vor aminti că Biserica nu i-a lăsat la greu“.

Iniţiativa părintelui protopop Lucian Leonte de a-i ajuta pe elevii botoşăneni să promoveze examenul de bacalaureat se bucură de un real succes, în jur de 30 de tineri urmând a participa săptămânal la fiecare modul de pregătire.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 567

Id: 38607

Data: Mar 6, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).