Astazi se implinesc 187 de ani de la nasterea marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane Melchisedec Ştefanescu. Acesta a fost un mare luptator pentru unirea Principatelor Romane si pentru recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane de catre Patriarhia Ecumenica. Bogatele sale cunostinte teologice, istorice, didactice, literare si filologice au contribuit la alegerea sa ca membru activ al Academiei Romane.Ales in 1857 deputat in Divanul ad-hoc din partea clerului din Husi, arhimandritul Melchisedec avea sa poarte pe umeri gandurile si dorintele celor care isi puneau nadejdea in el, fiind convins ca Biserica nu poate avea inraurire asupra societatii romanesti daca reprezentantii ei nu binecuvinteaza miscarile inalte si aspiratiunile mari ale natiunii. Astfel, a sutinut in Divan mai multe deziderate, precum ridicarea morala si materiala a clerului, infiintarea unei autoritati centrale si-nodale pentru treburile duhovnicesti si disciplinare, independenta Bisericii Ortodoxe Romane fata de orice chiriarhie straina. Unirea Principa-telor Romane in 1859 si cucerirea independentei tarii noastre in 1877 au crescut prestigiul Romaniei, dar si autoritatea Bisericii, autoritate mentionata atat in Constitutia promulgata la 30 iunie 1866, care arata ca Biserica Ortodoxa Romana este si ramane neatarnata de orice chiriarhie straina, pastrandu-si insa unitatea cu Biserica Ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor, cat si in textul Legii organice din decembrie 1872, numai ca aceasta autoritate trebuia recunoscuta de catre Patriarhia din Constantinopol.Reformele lui Cuza, in special oprirea inchinarii de manastiri la Muntele Athos si textul din Legea organica ce prevedea autocefalia Bisericii Romane, au provocat unele disensiuni in relatia cu Patriarhia Ecumenica. Nemultumirile patriarhului ecumenic au crescut si mai mult in 1882, cand Camera Deputatilor a luat in discutie problema ridicarii Bisericii noastre in rangul de patriarhie (la 9 martie), iar la 25 martie in acelasi an, s-a sfintit pentru prima data la noi Sfantul Mir, aceasta fiind prerogativa unei Biserici autocefale. Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884) adreseaza o scrisoare plina de mustrari Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, iar Sfantul Sinod a delegat pe carturarul episcop Melchisedec Ştefanescu pentru a intocmi raspunsul, care a fost intemeiat pe urmatoarele considerente: a aratat ca invatatura crestina a patruns pe teritoriul tarii noastre inainte de a exista Constantinopolul, a mentionat ajutoarele acordate de romani de-a lungul istoriei si atitudinea Patriarhiei Ecumenice fata de Biserica noastra, in lupta de afirmare si de renastere nationala. Melchisedec Ştefanescu isi inchide raspunsul susti-nand: Biserica noastra nu mai crede ca Sfantul Duh trebuie sa se pogoare mai intai la Constantinopol sau aiurea si apoi de acolo sa-L cerem si sa-L dobandim si noi, ci trebuie sa-L cautam si sa-L cerem de sus de la Parintele luminilor si datatorul a tot darul desavarsit.Acest raspuns a deschis calea spre recunoasterea autoce-faliei Bisericii Ortodoxe Romane, ceea ce s-a intamplat la 25 aprilie 1885, sub patriarhul Ioachim al IV-lea (1884-1886), care a primit o noua scrisoare formulata tot de acest mare ierarh Melchisedec Şefanescu. Barbatul cel mai cu stiinta printre prelatii contemporaniTimp de 15 ani cat a fost profesor, episcopul Melchisedec a alcatuit pentru seminarele teologice mai multe manuale, a fost un mare pasionat de cercetarea documentelor si a izvoarelor privitoare la istoria Bisericii sau a tarii noastre. A facut numeroase calatorii de studiu in tara si peste hotare, publicand rezultatele cercetarilor sale. A cercetat, de asemenea, viata si faptele unor personalitati de seama din trecutul Bisericii noastre si a avut si preocupari teologice. Astfel, a tradus din limbile germana, greaca si slavona carti de slujba. In afara cercetarilor si a tradu-cerilor sale, a mai scris o multime de studii, predici, cuvantari funebre, discursuri, lucrari de disertatie, memorii. Importanta deosebita pe care episcopul Melchisedec a acordat-o culturii in general si pregatirii preotilor in special reiese si din testamentul sau: Fara cultura, clerul va fi amortit si stapanit de prejudicii vulgare si de vicii, iar Biserica va deveni o institutie moarta, destinata numai a insoti pe morti la mormant. Numai stiinta unita cu sentimentul adevarat religios va ridica clerul si Biserica noastra la inaltimea cuvenita si la constiinta datoriei. Datorita pregatirii si bogatelor sale cunostinte teologice, istorice, didactice, literare si filologice, a fost ales, in sedinta din 10 septembrie 1870, membru al Societatii Academice Romane. Melchisedec Ştefanescu a imbogatit biblioteca Academiei Romane cu multe documente gasite cu prilejul cercetarilor sale, carti de valoare si chiar cu bogata sa biblioteca, alcatuita din 2511 volume, impreuna cu 83 de manuscrise si 95 monede de aur, argint si arama. Marele istoric Nicolae Iorga il numeste pe Melchisedec barbat cu o chemare stiintifica netagaduita, iar Bogdan Petriceicu Hasdeu, ilustrul istoric si lingvist, scrie despre episcopul Melchisedec ca a fost barbatul cel mai cu stiinta printre prelatii contemporani si locul sau in Academia Romana nu e o simpla convenienta politica sau greseala de adresa. In episcopul Melchisedec stralucea munca literara, iar ca academician va ramane, in tot dreptul, in Panteonul national, pentru ca alegerea lui ca membru activ al Academiei Romane nu s-a datorat nici numelui sau de familie, nici vreunei influente laturalnice, ci numai personalitatii lui si valoarei reale a operelor pe care le-a conceput si publicat.Episcopul carturar Melchisedec Ştefanescu a pastorit trei eparhiiNascut la 15 februarie 1823 in satul Garcina, judetul Neamt, Mihail Ştefanescu a fost fiul unui preot de tara. Dupa studiile din localitatea natala, a invatat la Seminarul Veniamin Costachi de la Iasi, pe care l-a absolvit in anul 1843, an in care a fost calugarit, primind numele Melchisedec. Arhimandritul Filaret Scriban, observandu-i meritele la invatatura, l-a numit profesor la Socola, iar apoi a fost trimis pentru desavarsirea studiilor teologice la Academia Teologica din Kiev, pe care a absolvit-o in anul 1851 cu titlul magistru in teologie si litere. La intoarcere a fost numit profesor si rector al Seminarului de la Husi. In anul 1857 a fost ales delegat al clerului in Divanul ad-hoc, fiind, alaturi de fratii Scriban, unul dintre cei mai mari aparatori ai unirii Principatelor, spunand ca unirea este ceruta de unitatea credintei, a limbii, a moravurilor, precum si de identitatea limbii. In anul 1860 e numit arhimandrit, iar apoi episcop la Husi, unde a ramas trei ani. Din 1864 este numit episcop la nou-infiintata Episcopie a Dunarii de Jos. In 1879 este ales episcop la Roman, unde pastoreste pana la moarte (16 mai 1892). (articol de Ioan BUŞAGĂ, Ziarul Lumina/15 februarie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 725

Id: 4612

Data: Feb 15, 2010

Imagine: