Mesajul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, adresat participantilor la cel de-al XVIII-lea Colocviu ecumenic international de spiritualitate ortodoxa, manastirea Bose, 8-11 septembrie 2010

Singuratatea ca lupta cu propriul egoism si pregatire pentru comuniuneAm primit cu bucurie invitatia Preacuviosului Parinte Enzo Bianchi, superiorul manastirii Bose, de a participa la lucrarile celui de-al XVIII-lea congres ecumenic international de spiritualitate ortodoxa, organizat intre 8-11 septembrie 2010, de manastirea pe care o indruma Preacuviosia Sa.Tema congresului, Comuniune si singuratate, este una de mare actualitate pentru viata spirituala si activitatea pastoral-misionara a Bisericilor. In mod paradoxal, spiritualitatea ortodoxa, in general, si in special spiritualitatea monahala crestina, poarta amprenta relatiei dintre singuratate si comuniune. Lepadarea de viata mondena si asumarea voturilor saraciei, castitatii si ascultarii au ca scop eliberarea omului de patimile egoiste, pentru o totala consacrare a lui comuniunii cu Dumnezeu – izvorul iubirii nelimitate si netrecatoare. Hristos Domnul spune ca oricine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine pentru numele Meu, insutit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica (Matei 19, 29). Insutit va lua inapoi inseamna bogatia harului lui Hristos prezent in sufletul celor ce Il iubesc pe El cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul lor (Matei 22, 39). Numai rugaciunea neincetata transforma singuratatea in comuniune.Este demna de subliniat abordarea acestei teme pe baza experientei mai multor traditii crestine. In lumea de astazi, tot mai amenintata de insingurare si autoizolare ca individualism materialist si consumist, care diminueaza sau distruge comuniunea de iubire intre oameni si Dumnezeu, precum si in societate, aprofundarea relatiei dintre singuratate si comuniune poate constitui o lumina in plus pentru activitatea pastorala, misionara si sociala a Bisericii.In incheiere, ne rugam Preasfintei Treimi – izvorul prim si modelul suprem al Comuniunii de viata si iubire eterna, dupa chipul Careia a fost creat omul (Geneza 1, 26), sa binecuvinteze pe toti participantii la acest congres si sa lumineze lucrarile ce se vor desfasura.† DANIELPATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 520

Id: 8859

Data: Sep 10, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).