Un aspect mai putin studiat al vietii lui Mihai Eminescu, despre care circula inca opinii diferite, este cel al atitudinii poetului fata de credinta religioasa. Spirit filosofic, atras de metafizica, in special de filosofia transcendentala a lui Schopenhauer, dar si de Kant, din care a tradus o parte a 'Criticii ratiunii pure', el s-a aratat mereu preocupat de o conceptie demiurgica asupra lumii, pentru care a cercetat mai multe domenii, inclusiv religia.In timpul studiilor la Viena, spune Zoe Dumitrescu-Busulenga, (in vol. 'Mihai Eminescu', Editura Tineretului, p. 70), Eminescu citea impreuna cu Slavici, prietenul sau, pe filosofii romantici germani si studii de religie comparata, ceea ce va contribui la formarea unei viziuni originale asupra problemelor fundamentale ale omenirii. Cunostintele sale temeinice de orientalistica, filosofie, istorie nationala si universala, economie politica, arta, religie etc. acumulate cu pasiune in anii de studii au fecundat apoi creatia literara, ilustrand complexa personalitate a poetului, definita atat de bine de Constantin Noica a fi 'un uomo universale in versiune romaneasca'.Marin Bucur, intr-un studiu intitulat 'Ineditele eminesciene', arata ca genialului poet: 'Poezia, arta nu-i erau suficiente in cunoasterea umana, in explicarea Universului, a misterului existentei si a mortii'. In consecinta, el face apel la alte stiinte menite sa-i dezlege tainele macro si micro-cosmosului, optand pentru studiu si eruditie.Cu toate influentele culturilor straine, Eminescu a ramas insa permanent legat de istoria si spiritualitatea poporului nostru, pentru care avea un cult deosebit. In acest context, in opera eminesciana transpar o serie de referiri si la problemele religioase. Este adevarat ca poetul nu s-a preocupat in mod special de elaborarea unor scrieri despre religie, dar nici n-a ignorat fenomenul ca atare.Romantic si pesimist, hartuit de neajunsurile vietii sale si nedreptatile sociale ale vremii, el incearca o evadare spirituala intr-un spatiu demiurgic, ceea ce-i va conferi o dimensiune astrala scrisului sau si-l va ridica la o inaltime proprie geniului cultivat.'Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor…'Cand am cercetat manuscrisele lui Eminescu la Biblioteca Academiei Romane, am aflat insemnari facute de poet pe marginea paginilor, in care el a notat si din ideile sale religioase.Cum noteaza el pe marginea unui manuscris: 'Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar', exprimand prin aceasta, dupa Zoe Dumitrescu-Busulenga, 'o credinta neclintita in sensul herderian al raportului dintre creator si popor' (Op. cit., p. 94).Conceptia cosmogonica a lui Eminescu, reunind patosul gandirii stiintifice, filosofice si religioase este una dintre cele mai fericite expresii ale complexitatii spiritului eminescian. In poezia 'Scrisoarea I', versurile despre nasterea lumii, depasind inspiratia vedica, se constituie intr-un autentic poem de geneza: 'La-nceput pe cand fiinta nu era, nici nefiinta,/ Pe cand totul era lipsa de viata si vointa/ Cand nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns…/ Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns./ Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?/ N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa...'In continuarea acestei viziuni, tabloul sfarsitului lumii este mai putin apocaliptic, dar pastreaza evidente trasaturi eshatologice: 'Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros/ Cum se-nchide ca o rana printre norii intunecosi,/ Cum planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spata/ Ei, din franele luminii si ai soarelui scapati; / Iar catapeteasma lumii in adanc sau inegrit./ Ca si frunzele de toamna toate stelele-au pierit./ Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie,/ Caci nimic nu se intimpla in intinderea pustie,/ Şi in noaptea nefiintei totul cade, totul tace,/ Caci in sine impacata reincepeterna pace …' Cuprins de avatarurile vietii si crezand atitudinea celor din jur mereu ostila, Eminescu devine tot mai sceptic. Sufletul sau incarcat de lumina inceputurilor se pustieste incet si se instraineaza de fiinta originara, cum se confeseaza in poezia 'Melancolie': 'Credinta zugraveste icoanele-n biserici-/ Şi-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,/ Dar de-ale vietii valuri, de-al furtunii pas/ Abia conture triste si umbre-au mai ramas'. Dincolo de metafore avem aici un adevar incontestabil pentru marele nostru poet, ca nu a fost strain de credinta religioasa si n-a respins fenomenul de facto. Pozitia inconsecventa totusi in exprimarea acestei conceptii, fapt de care au facut uz atatia cercetatori si critici afirmand numai o 'fraza' din poezia proletara, se datoreaza atitudinii inflacarate a poetului pentru renasterea vietii sociale.'Exista un secret - Dumnezeul lumii, mecanica Universului'O marturie care aduce lumina asupra atitudinii lui Eminescu fata de credinta religioasa este o scrisoare inedita a lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu catre Constantin Meissner, din 1902, pastrata in fondul Arhivelor Statului Bucuresti (fond C. si E. Meissner, VI/35, f. 68, orig.) in care Kirileanu, amintind de influenta lui Eminescu asupra sa, spune urmatoarele: 'Inraurirea lui Eminescu asupra-mi n-a fost deloc deprimanta precum sunteti plecat a crede ci, dimpotriva, dansul a starnit si intarit numai partile bune ale firii mele: iubirea taranului, patriotismul, iubirea limbii si a trecutului nostru. Caci acei ce cunosc pe Eminescu numai din poeziile lui sunt in primejdie a-l privi sub o lumina falsa. Pesimismul si indiferenta lui filosofica din putine poezii, necredinta religioasa din alte poezii nu se vad deloc in proza lui Eminescu. Mai rar luptator ca el in directiile de mai sus si luptatorii numai indiferenti nu sunt.'Combatand 'stramtorarea spiritului', Eminescu pledeaza fervent pentru crearea unui orizont unitar al personalitatii in raport cu lumea si cultura sa. Pentru implinirea acestui deziderat n-a nesocotit nimic din laturile cunoasterii umane pe care le-a aprofundat intr-un spirit propriu, atotcuprinzator si vizionar. Cum scrie Zoe Dumitrescu Busulenga: 'Ca un mag stravechi, ca un brahman vazator departe inapoi si inainte, poetul roman a evoluat in toate dimensiunile timpului, stapanindu-l, dominandu-l in mod demiurgic, asa cum a facut de altfel si cu spatiul in toate ipostazele lui' ('Romania literara' nr. 3/ l98l).Totusi, in urma cercetarilor sale multidisciplinare, Eminescu ajunge la concluzia ca nu toate tainele lumii pot fi dezlegate prin stiintele pozitive. De aceea noteaza pe foaia unui manuscris: 'Exista un secret - Dumnezeul lumii, mecanica Universului'. Religia, un factor de cultura si morala in societate In plan social, Eminescu a apreciat spiritualitatea crestina ca valabila pentru viata morala din societatea vremii sale, iar lipsa educatiei religioase a considerat-o cu repercusiuni negative in diferite domenii, chiar in administratia publica, criticand intr-un articol pe 'advocati fara stirea lui Dumnezeu'. Totodata, el ataca de pe aceasta pozitie, cu un spirit deosebit de virulent, intreaga constructie a unei societati corupte: 'Intr-o tara in care religia si curatia moravurilor au fost inlaturate prin epicureism si sibatirism, in care constiinta de drept si nedrept, de bine si rau sunt zilnic jignite prin ridicarea sociala a unor paturi de oameni neonesti, in care nepasarea a ajuns a admira oamenii de nimic, insa abili, spiritul public cauta in zadar un razim in contra coruptiunii. Departe de a gasi undeva acest razim, el e din contra atras de vartejul general si ajunge a crede ca legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretexteaza din gura, dar pe care nu le crede nimene.' ('Opere XII', p. 324). Poetul critica vehement in presa si alienarea vechilor asezaminte ale educatiei spirituale, ceea ce a dus la marile carente sociale. Iata ce spune el: 'Prin ignorarea laturei educative a scoalei, a bisericei, a vietii de stat, am ajuns a face dintr-o tara inzestrata cu atat de multe conditii de dezvoltare sanatoasa, aceasta America dunareana, in care totul e atins de morbiditate. Daca starea materiala a populatiunilor noastre e rea, cea morala e aproape si mai rea.' ('Opere XII', p. 325).Este evident deci ca Eminescu a vazut in religie un factor indispensabil de cultura si morala in societate. El insusi si-a sublimat aspiratiile sale in ideea de nemurire, proprie geniului inscris in istorie. Constient insa ca singura eternitate acceptata de memoria popoarelor este aceea a creatiilor spirituale, Eminescu se inalta la un destin astral. El tinde mereu catre puritate, si nostalgia originilor ii dau setea de repaos asociata cu setea de nemurire. (Articol publicat in Ziarul Lumina , Editia din data de 15 ianuarie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1263

Id: 11333

Data: Jan 15, 2011

Imagine: