Mii de pelerini l-au sarbatorit pe Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

La Catedrala Mitropolitana din Timisoara a debutat duminica, 14 septembrie, programul religios închinat patronului spiritual al sfântului locas, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, ocrotitorul Banatului. La sarbatoarea hramului au participat mii de pelerini din întreg Banatul, slujitori de la mai multe parohii timisene, monahi si monahii de la manastirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei, informeaza “Ziarul Lumina”.Programul liturgic dedicat celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timisoara a început în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, prin oficierea Vecerniei unita cu Litia, urmata de îndatinata procesiune cu sfintele moaste ale ocrotitorului Banatului. La aceasta au participat mii de credinciosi veniti din întreg Banatul, monahi si monahii de la manastirile eparhiei, tinerii Grupului catehetic „Sfântul Ioan Gura de Aur“ al Parohiei Timisoara - Fratelia si din ASCOR Timisoara, dar si copiii de la cele doua institutii de învatamânt aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Timisoarei, respectiv Gradinita „Troita“ si Şcoala Gimnaziala „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul“. Dupa procesiune, racla cu sfintele moaste a fost deschisa si asezata pe un podium special amenajat în fata Sfântului Altar. Sfintele moaste vor ramâne spre închinare si cinstire pâna azi, 16 septembrie, când, dupa slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, savârsita de la ora 18:00, acestea vor fi reasezate în locul obisnuit din dreapta naosului catedralei. Sfintele slujbe au continuat la Catedrala Mitropolitana pe întreg parcursul noptii, de la ora 24:00 fiind oficiata Sfânta Liturghie.În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Iosif, 15 septembrie, Sfânta Liturghie a fost oficiata de catre Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, înconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, consilieri de la Centrul eparhial, protopopii eparhiei, slujitorii Catedralei Mitropolitane, ai manastirilor si ai mai multor parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei. „Ca de fiecare data, la 15 septembrie, toata suflarea credinciosilor timisoreni si banateni îsi îndreapta gândul si simtamintele catre cel care este, de sute de ani, ocrotitorul nostru, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, facatorul de minuni. Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos a fost omul rugaciunii neadormite, un mare facator de minuni care a pastorit la Timisoara doar trei ani, însa care a ramas în constiinta credinciosilor din partile Banatului ca un mare, sfânt si grabnic ajutator. În fiecare an, aici, la Catedrala Mitropolitana din Timisoara si la asezamântul monahal de la Partos, se pune accentul pe rugaciunea necontenita, în care credinciosii banateni îl cheama pe ocrotitorul lor sa duca rugaciunile înaintea Parintelui ceresc. În aceste zile de mare sarbatoare, în catedrala noastra au ajuns mii de credinciosi, veniti sa se închine înaintea sfintei racle si sa dobândeasca prin mijlocirile sfântului ierarh mila si ajutorul lui Dumnezeu“, a spus pr. Ionel Popescu, vicar administrativ eparhial.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 539

Id: 44054

Data: Sep 16, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).