Mii de romani, la manifestarile din Piata Constitutiei

]]>Anul acesta, pentru a doua oară consecutiv,parada militară de 01 decembrie s-a desfășurat în Piața Constituției din București, în fața Palatului Parlamentului. Peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti au participat marţea aceasta la unul dintre cele mai așteptate momente de locuitorii Capitalei. Ostașilor români li s-au adăugat detaşamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia. La ceremonial a fost prezent președintele României, Domnul Klaus Iohannis, primul ministru, Domnul Dacian Cioloș, alături de actuali și foști reprezentanți ai statului. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV. „Sărbătoarea de astăzi este o bucurie pentru Biserică pentru că însuşi evenimentul de la 01 decembrie 1918 a fost un eveniment pentru care Biserica a lucrat foarte mult. Aniversarea a 97 de ani de la Unirea de la Alba Iulia este un prilej de evaluare a rolului fundamental pe care l-a avut Biserica în istoria noastră naţională. Însă, dacă ne gândim la unirea românilor ca şi ideal, ca şi concept, Biserica a lucrat de-a lungul întregii istorii pentru împlinirea acestui ideal”, a spus Preasfinţia Sa. La paradă au asistat câteva mii de persoane. Mulți dintre părinți și-au adus cu ei și copiii. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Download: Click for download attached file: Mii de romani, la manifestarile din Piata Constitutiei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 493

Id: 58937

Data: Dec 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).