|
|
Mila crestina pentru cei adormiti
|
La Biserica „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“ din Iaşi a fost oficiată sâmbătă, 14 ianuarie 2012, slujba înmormântării pentru o persoană singură şi fără adăpost din Iaşi, care a trecut la cele veşnice în prima zi a acestui an. Persoana a fost găsită pe stradă de două enoriaşe din parohia „Sfântul Haralambie“ din Iaşi, care au contribuit cu o parte din cheltuielile de înmormântare. „După ce au fost făcute toate demersurile legale, s-au început pregătirile pentru înmormântare. Este a patra persoană, de care nu a avut cine să aibă grijă, pe care parohia noastră o înmormântează. Cei de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi nu au perceput taxă, ştiind că facem milă creştină cu această persoană. Acest lucru este foarte important pentru că se creează o solidaritate. Oamenii au o mulţumire sufletească pentru că pot face milostenie pentru cei care sunt ai nimănui. Cheltuielile pentru o înmormântare se ridică la 1.500 de lei. Costurile includ cumpărarea locului de veci, plătirea groparilor şi cumpărarea obiectelor necesare pentru înmormântare“, a explicat pr. paroh Radu Brânză.
Parastase până la şapte ani
Persoanele care doresc să contribuie financiar la înmormântarea persoanelor aflate la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pot face donaţii la Biserica „Sfântul Haralambie“ din Iaşi. De rânduiala creştinească pentru cei repausaţi se pot îngriji şi parohiile ieşene. „Autorităţile locale şi de stat nu dispun de fonduri pentru înmormântarea persoanelor singure, abandonate şi fără adăpost care au murit. Numărul lor este destul de mare şi de aceea nădăjduim că va exsista dragoste din partea credincioşilor noştri“, a remarcat pr. paroh Radu Brânză. Înmormântarea celor singuri şi fără adăpost este o iniţiativă mai veche a parohiei „Sfântul Haralambie“ şi a pornit de la iubirea faţă de aproapele. „Avem grijă atât faţă de trup, cât şi faţă de suflet prin îngroparea celor care sunt ai nimănui. Când începem o astfel de acţiune, preluăm pe cei care sunt ai nimănui şi facem tot ceea ce creştineşte trebuie făcut: înmormântarea, tămâierea mormântului şi slujbele de pomenire până la şapte ani. Astfel îi înfiem în familia mare a Bisericii. Pe de o parte este împlinită porunca iubirii de aproapele, iar pe de altă parte se creează o solidaritate creştină. Pregătirile pentru înmormântare se realizează prin contribuţia credincioşilor. În biserica noastră avem o cutie în care oamenii pot dona bani pentru înmormântarea celor străini. De asemenea fondurile strânse sunt folosite şi pentru slujbele de Parastas. Avem un grup de enoriaşi care se ocupă de organizarea slujbelor de înmormântare şi de pomenire. Hrana care se oferă de sufletul celor adormiţi se pregăteşte la Cantina «Sfântul Mare Mucenic Haralambie» şi este împărţită oamenilor săraci sau bolnavi“, a adăugat pr. paroh Radu Brânză.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal!
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jan 19, 2012 |
Articole similare
La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, în cadrul întâlnirii a fost stabilit graficul inventarierilor de la parohiile .....
Data: Jan 19, 2012
|
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman a avut loc ieri întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În debutul întâlnirii, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi .....
Data: Jan 19, 2012
|
Programul zilei va debuta la ora 10.00 cu slujba Te Deum oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi se va continua cu lucrările propriu-zise, ce se vor desfăşura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta .....
Data: Jan 20, 2012
|
Revista, editată la o calitate grafică superioară, cuprinde studii din domeniul teologic precum şi articole despre evenimentele importante din viaţa bisericească din Arhiepiscopia Râmnicului.
Dintre articolele ce pot fi citite în acest număr .....
Data: Jan 20, 2012
|
Acesta este parte integrantă a activităţilor derulate în cadrul proiectului „Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albei Iuliei” ID .....
Data: Jan 20, 2012
|
In calendarul Bisericii Ortodoxe, 21 ianuarie este ziua de praznuire a Cuviosului Maxim Marturisitorul. Acesta a trait intre anii 580 - 662 si este cunoscut mai ales ca aparator neinfricat al Ortodoxiei impotriva ereziei monotelite.Monah invatat si traitor profund al vietii in Hristos, .....
Data: Jan 20, 2012
|
Random Links
Istorici si cercetatori cunoscuti din tara si strainatate, precum si stareti si starete de la manastirile din intreaga Moldova participa zilele acestea, la Manastirea Dragomirna, la Simpozionul Dragomirna si ctitorii sai, unde timp de cateva zile sunt evocati marii ctitori ai lacasului de .....
Data: Jul 22, 2009
|
Sute de credincioși din localitatea Pocruia, județul Olt au participat astazi, 25 aprilie, la slujba de resfintire a bisericii din localitate. Slujba a fost savarsita de Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, impreuna cu un numeros sobor de preoti și diaconi. .....
Data: Apr 25, 2010
|
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VI-a dupa Rusalii (Vindecarea slabanogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 'In vremea aceea, intrand in corabie, Iisus a trecut marea inapoi si a venit in .....
Data: Jul 25, 2011
|
In localitatea braileana Viziru a inceput, astazi, 4 august 2011, Tabara Nationala de Vara organizata de Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi Romani, filiala Galati. 20 de studenti de la centre universitare din tara participa, pana pe 16 august, la o serie de activitati desfasurate sub .....
Data: Aug 4, 2011
|
Parohia 'Invierea Domnului' din Iasi isi va serba duminica, 15 aprilie 2012, principalul hram. Biserica acestei parohii se afla intr-un proces avansat de constructie, in prezent lucrandu-se la fundatia sfantului lacas. In acelasi timp, prin grija parintelui Ştefan Chiruta, parohia a derulat .....
Data: Apr 13, 2012
|
|
|