Militarii bistrițeni, binecuvantați de Mitropolitul Clujului

ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului i-a binecuvântat vineri, 9 mai 2014, pe militarii bistrițeni care pleaca în misiune în Afganistan.Slujba de binecuvântare a avut loc, de la ora 11:00, în Piata Petru Rares din municipiul Bistrita și a avut loc în cadrul unei ceremonii militare, potrivit Radio Renasterea. La ceremonie au participat, alaturi de rudele militarilor care pleaca în misiune, reprezentanti ai conducerii Ministerului Apararii Nationale si ai autoritatilor publice locale, a institutiilor din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, cadre militare în activitate si în rezerva, a transmis corespondentul Radio Renașterea în protopopiatul Bistrița, Pr. Emanuel Vidican.În cadrul ceremoniei ÎPS Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureșului și Salajului le-a dorit militarilor o misiune plina de izbânda și sa se întoarca acasa sanatoși: „Cu prilejul acestei rugaciuni de binecuvântare pentru o misiune plina de izbânda a dumneavoastra acolo unde va trimite țara. Sfântul Apostol Pavel vrând sa ne însuflețeasca înspre lucrurile bune, pe noi pe toți creștinii, în a doua epistola catre Timotei, îi scrie acestuia, pentru ca îi era un ucenic fidel: Sa te comporți ca un bun ostaș a lui Hristos. Nici un ostaș nu se încurca cu tarașeniile veacului acestuia, daca vrea sa fie pe plac comandantului. Sfântul Pavel a scris lucrul acesta, vazând un exemplu absolut în ostașul daruit cauzei țarii, apararii pamânturilor noastre și a pacii și a libertații din orice loc din lume. Acest cuvânt vi-l punem la suflet, ne rugam lui Dumnezeu sa va apere, sa va ocroteasca, sa va faca biruitori în toate misiunile și sa va întoarceți cu pace, cu sanatate, la familiile, la copilașii și la cei dragi ai dumneavoastra”.Manifestarea, ce a avut loc în Piata Petru Rares din Bistrița, a fost prilejuita de plecarea în Afganistan a Companiei de Infanterie KAF-GDA, din cadrul Batalionului 812 Infanterie “Bistrita”. Timp de aproximativ sase luni, militarii bistriteni vor executa misiuni în sprijinul NATO, în cooperare cu fortele de coalitie internationale si fortele de securitate nationale afgane pentru realizarea apararii terestre a aeroportului Kandahar din Afganistan.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 557

Id: 40541

Data: May 10, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).