Milostenia vazuta prin ochii copiilor , in parohia Sfantul Dumitru – Zmeu

„Împreună, mic cu mare, ne-am bucurat de harul divin revărsat de Bunul Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii, iar la urmă, copiii şi-au împărţit daruri. Am plecat în demararea şi derularea acestui proiect, de la premisa ideii că spiritul milostiv trebuie dezvoltat de la o vârstă cât mai fragedă, iar preşcolarii şi şcolarii prezenţi au fost cei către care s-a adresat scopul proiectului. Sub motto-ul «Noi suntem ajutoarele lui Moş Nicolae», cei mici au oferit din jucăriile şi lucrurile lor, celor care au mai multă nevoie de acele daruri. Zâmbetele de pe chipul copiilor, au fost cea mai grăitoare dovada că proiectul şi-a atins scopul, acela de a fi milostivi, de a fi mai buni şi de a-i ajuta pe semenii noştri.

La sfârşitul activităţii, biserica a răsunat de glasul cristalin al copiilor, care împreună cu enoriaşii prezenţi, sub coordonarea cadrelor didactice şi a părintelui paroh, au cântat colinde, dând astfel startul sezonului de cântece şi colinde dedicate marii sărbători a Naşterii Domnului. Dorim astfel ca această manifestare să se noteze în lista de activităţi din postul Crăciunului și să devină o tradiţie locală. S-a decis în final, că în zilele următoare, specificul activităţii să se extindă, adică vom face o colectă de bunuri materiale şi alimente, pentru a ajuta pe cei nevoiaşi din localitate. Mulțumim directorului instituției de învățământ și cadrelor didactice implicate”, a declarat prof. Ilie Iurciuc, iniţiatorul proiectului.

 

 


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 607

Id: 36395

Data: Dec 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).