Minunile Sfantului Dimitrie cel Nou

Prezenta Sfantului Dimitrie cel Nou in centrul orasului Bucuresti vorbeste lumii de astazi despre harul si binecuvantarea pe care Dumnezeu le daruieste celor ce se roaga cu credinta Lui. Mijlocirile facute de sfinti pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor si trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut si la racla moastelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Cateva dintre ele ne-au fost povestite de mai multi parinti, slujitori la Catedrala patriarhala, care adaposteste, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricacios al smeritului pastor din Basarabi.Parintele Daniel Pantazi, mai intai cantaret, incepand cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a marturisit: Mi s-a intamplat sa aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfantul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind si un foarte bun cantaret bisericesc. Biserica unde mergea si unde l-am intalnit era situata langa Posta Mare. Il chema Dumitru si venise in Bucuresti din Constanta. Cand a ajuns in Capitala, a inceput sa munceasca si s-a casatorit aici. Fata pe care o luase era una cu inclinatii mai lumesti. Vazand ca nu se potrivesc, au hotarat sa se desparta. Usor de zis. Daca divorta, baiatul ramanea fara casa, pentru ca locuiau in apartamentul fetei. Vazandu-l abatut, lumea din biserica unde canta il intreba: «Domnua Dumitru, de ce sunteti asa intristat?» El le raspundea: «Am niste necazuri acasa. Acum sunt pus in situatia de a nu avea unde sa locuiesc. Nu am unde ma duce».Dumitru a inceput sa mearga des la Catedrala pentru a se inchina la moastele Cuviosului. Trecand mai multe zile, intr-o noapte i s-a aratat Sfantul in camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugravit in fresca de la racla. Nu i-a spus nimic, doar a inclinat putin capul, dupa care a disparut. A doua zi, iesind din biserica, Dumitru a plecat din nou ingandurat. Mergea fara nici o destinatie. Din urma, a fost ajuns de o batrana. L-a intrebat: «De ce esti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde sa ma duc. Sotia ma goneste de acasa, nu am unde locui». «Daca cauti gazda, eu am doua camere. Vino si vezi». Dumitru a plecat la batranica si a ramas la ea. S-a casatorit cu nepoata acesteia si viata lui a reintrat pe fagasul normal. Pentru priceperea lui in aranjamentele florale, Dumitru a ajuns sa fie cunoscut chiar de Ceausescu, care i-a dat sarcina sa se ocupe de cele mai importante gradini publice din Bucuresti. Ba i l-a recomandat si presedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a infrumuseta gradinile din capitala sarba. Dumitru are acum 80 de ani.Omul care a plecat fara carje de la moastele Cuviosului DimitrieParintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989, povesteste despre faptele minunate petrecute in viata crestinilor care s-au rugat la moastele Sfantului: In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Şi, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? - pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata. S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea - era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu - si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou. Daca nu te-as fi vazut cu ochii mei si nu te-as fi consultat, nu te-as fi crezut O alta fapta minunata, isi aminteste pr. Iustin Bulimar, este cea intamplata unei doctorite de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiica duhovniceasca a unui parinte de la Catedrala, acum superiorul Asezamintelor Romanesti de la Ierusalim, parintele Ieronim Cretu. Femeia a venit spunand ca nu se simte bine si ca, in urma unui examen facut de colegii ei de la acelasi spital, era suspecta de cancer ovarian. Bineinteles ca in urma consultarii, fiind depistata pozitiv, primul drum pe care l-a facut dupa rezultatul biopsiei, inainte de actul chirurgical, a fost la moastele Sfantului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, stiam deci despre ce este vorba, si cu emotie asteptam toti rezultatul - sa vedem daca e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a facut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhala. Disperata, intr-un fel, dar avand in suflet o credinta nemarginita, s-a rugat, a venit zile la rand, a urmat un program de cobaltoterapie, in urma caruia a mers la aceeasi comisie care a investigat-o prima data si un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea seful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Daca nu te-as fi vazut inainte de tratament si nu te-as fi consultat eu cu ochii mei, si ai fi venit acum sa-mi spui ca ai fost bolnava, ti-as fi spus ca esti nebuna». Deci, Sfantul Dimitrie, la fel, a facut minune si a vindecat-o, iar dansa si astazi e o marturie vie, lucreaza in continuare si vindeca, la randul ei, persoane bolnave de cancer.Şi cred ca sunt si alte multe minuni pe care Sfantul Dimitrie le-a savarsit celor ce s-au rugat cu credinta la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar doua pentru ca la acestea am fost martor ocular.Pelerinajul, marea minune a Sfantului Dimitrie cel NouParintele protosinghel Arsenie Muscalu, fost slujitor si duhovnic la Catedrala patriarhala ne-a spus: Pe langa vindecarea sufletului si a trupului, dobandirea linistii si a impacarii, primirea de ajutor in lipsuri si nevoi, Sfantul Dimitrie cel Nou savarseste an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori si anume aceea ca la ziua lui de praznuire reuseste sa adune atatia oameni care, mai ales in lumea agitata si grabita de astazi, gasesc cu cale sa lase deoparte toate grijile si preocuparile venind sa-i aduca cinstire, stand ore intregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, ramanand chiar peste noapte ca sa sarute sfintele moaste, primind in schimb ajutorul Cuviosului. Roaga-te lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie si n-o sa ramai fara raspuns!Despre minunile Sfantului Dimitrie am aflat si de la parintele Antim David, mare eclesiarh la Catedrala patriarhala. Multe dintre minunile Sfantului Dimitrie, care se savarsesc permanent la racla sfintelor sale moaste, sunt cunoscute numai de cei asupra carora s-au produs si de Hristos Domnul. Foarte putine sunt cuprinse in Vietile Sfintilor. Eu insumi am fost martor la cateva minuni pe care Sfantul Dimitrie le-a savarsit aici, in Catedrala patriarhala.As dori sa scot in evidenta una care pe mine m-a marcat foarte mult.Aveam aici, la Catedrala patriarhala, o crestina, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic si se inchina la sfintele moaste. Avea o mare suferinta, vorbea foarte rau, stalcit. Venea si se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit sa golesc biserica de lume, caci vorbea foarte tare. De aceea, preferam sa o spovedesc intr-un loc separat, fara a intelege mare lucru din spovedania sincera pe care aceasta persoana o facea inaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grija sa ii spun: «Roaga-te lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie si n-o sa ramai fara raspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram in suflet totdeauna. Parinte, eu vorbesc! Intr-o zi de vara, in urma cu cativa ani, era putina lume in catedrala si o vad pe Stela (asa o cheama) cum se aseaza la moastele Sfantului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugandu-se Sfantului. Şi s-a ridicat, venind cu bucurie mare in suflet. Atata mi-a spus: «Parinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeste, o auzim cu totii cum se exprima clar, datorita Sfantului Dimitrie, dupa ce, mai inainte, nu putea sa lege doua vorbe.Stela are in jur de 50 de ani. Este casatorita si are doua fete. Avea o viata mai dificila cu sotul ei. Era o fiinta foarte chinuita. Dupa aceea aveam sa aflu, din ceea ce mi-a relatat aceasta crestina, ca, de fapt, neputinta aceasta ii venise din multele batai pe care le primise de la sotul ei, a mai adaugat eclesiarhul Catedralei. Vreau sa ma duc la Sfantul Dimitrie, caci el m-a facut sanatoasa! Intr-o alta zi, dimineata, isi mai aminteste parintele Antim, inainte de inceperea Sfintei si dumnezeiestii Liturghii, a venit la mine un crestin a carui sotie era in coma la spital. Aveau 5 copilasi, 3 dintre ei erau cu el. M-a marcat suferinta si lacrimile lor. Verdictul medicului era: «Nu mai am ce sa-i fac. Luati-o acasa!». Le-am spus sa se roage Sfantului Dimitrie. S-au rugat cu totii, iar Sfantul i-a mai linistit. S-au intors la spital cu inima impacata. Acolo, chiar pe holul din fata salonului unde era internata sotia, au gasit o harmalaie de nedescris. Bolnava, fiind conectata la aparate, ca orice om in coma, isi revenise datorita Sfantului Dimitrie si isi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, tinuta fiind de asistente si medici: «Vreau sa ma duc la Sfantul Dimitrie, caci el m-a facut sanatoasa!». Era o zarva nemaipomenita, avea sa imi spuna sotul mai tarziu. La patul ei se prezentase cineva, in vedenie, care i-a spus: «Scoala si du-te acasa la copii si la sot!». Era Sfantul Dimitrie cel Nou, de aceea striga in gura mare ca vrea sa mearga sa ii multumeasca. N-au avut ce sa-i faca. Au venit la Sfantul Dimitrie, parca si acum vad, cu cei 5 copilasi, cu sotul, in hohote de plans, multumindu-i Sfantului pentru miraculoasa vindecare. Dupa aceea, s-au intors la medici sa confirme minunea negraita pe care Sfantul Dimitrie a facut-o, ne-a spus parintele Antim o alta minune a Sfantului Dimitrie, pe care a vazut-o cu ochii sai. Parinte, eu vreau sa ma spovedesc Multe sunt minunile Sfantului Dimitrie, dar mai importanta decat vindecarea trupeasca este lucrarea tainica pe care Sfantul Dimitrie o savarseste in sufletul omului, faptul ca foarte multi credinciosi vin si ingenuncheaza la sfintele sale moaste si se ridica senini, luminati, indreptati, pocaiti si iertati prin rugaciunea si binecuvantarea sfantului. Aceasta cred ca este cea mai mare vindecare pe care Sfantul Dimitrie o savarseste. De altfel, vezi un om care n-a calcat in fata altarului de multa vreme, care se ridica din fata raclei si spune: «Parinte, eu vreau sa ma spovedesc» sau «Parinte, am facut cutare pacat». «Dar cine v-a indemnat?», ii intreb. «Parinte, nu stiu ce se intampla cu mine, dar cand m-am pus la moastele Sfantului Dimitrie, am simtit ca trebuie sa marturisesc pacatul acesta pe care il tainuiesc de ani si ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfantul Dimitrie cel Nou o savarseste asta este, aici in mijlocul acestui oras atat de zgomotos si preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, crestinii, cautam sa vindecam trupul, sa ne vindecam de cancer, de boli, dar uitam adesea de lucrarea tainica, harica, pe care Dumnezeu o savarseste prin aceste minuni ale sfintilor in viata noastra. Şi mai mult decat atat, este importanta indreptarea. Nu poti sa ramai cum ai fost, dupa ce te-ai inchinat la moastele unui sfant, a conchis parintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale. Antihristul pocaitParintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, da si el marturie despre vindecarile de boli savarsite prin mila Sfantului Dimitrie cel Nou: De obicei, in Biserica Ortodoxa, noi nu contorizam cazuri de minuni, pentru ca asa Mantuitorul a spus: «Fericit esti, Toma, ca ai vazut si ai crezut, dar mai fericiti sunt cei care n-au vazut si au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientam si noi in Biserica Ortodoxa si, asa cum am spus, nu cautam sa scoatem in evidenta aceste minuni, pentru ca foarte usor s-ar putea cadea in acest extremism, adica sa se creeze la Catedrala un fel de «fenomen Maglavit».Minunea se produce in sufletul omului, nu trebuie ca, dupa ce s-a produs minunea, omul sa fie interesat, adica accentul se pune pe credinta, pe relatia omului cu Dumnezeu, asa cum avem si exemplul Sfantului Dimitrie care s-a rugat si a fost atat de discret toata viata, incat cei din timpul sau n-au stiut ca el este un sfant. De unde vine discretia aceasta? - din faptul ca el a inteles ca rugaciunea il face pe om sa aiba o relatie personala cu Dumnezeu, il face pe om nu numai sa practice rugaciunea, ci sa o traiasca si sa traiasca in si pentru Dumnezeu. Va voi povesti si eu doua cazuri pe care le consider minuni ale Sfantului Dimitrie.Unul, petrecut in anul 2004 - a venit la mine cineva in jur de 30-35 de ani si mi-a spus ca doreste sa i se faca special, numai dansului, dezlegari, pentru ca are pacate foarte grave. Sigur, am intrebat despre ce pacate este vorba. Mi-a spus ca in timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticrestin, impotriva lui Hristos.Cand a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus sa scrie de-acum si sa indrepte ce a facut rau, tot prin scris. Sigur ca i-a fost foarte greu, adica nu mai avea aceleasi parghii pe care le avusese inainte. Cert este ca el a venit tot timpul la Catedrala, a venit in special la moastele Sfantului Dimitrie, s-a rugat si, dupa multa vreme, a ajuns sa se indrepte. El era adus cu masina, altfel nu se putea deplasa; era in carucior, paralizat. Numai ca, dupa cativa ani, si-a revenit si el insusi a marturisit ca, desi doctorii nu i-au dat nici cea mai mica sansa de vindecare, credinta in ajutorul Sfantului Dimitrie l-a facut sanatos. Eu numai cu o mana am zgariat, dar imi curge sange din amandoua Un alt caz care m-a impresionat, isi aminteste parintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig. De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa: «Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara - imi curge sange din buricele degetelor». I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedeasca, sa tina post, si atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile». Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit. (Reportaj publicat in "Ziarul Lumina" din 26 octombrie 2008)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1042

Id: 34942

Data: Oct 25, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).