Mitropolia Basarabiei in sprijinul tinerilor

De sapte ani, Misiunea sociala Diaconia , a Mitropoliei Basarabiei, desfasoara tabere de vara in mai multe localitati basarabene, in care tinerii din aceste localitati vor fi implicati in activitati recreative si social-filantropice pentru a-i constientiza de necesitatea si insemnatatea voluntariatului si a solidaritatii, informeaza Ziarul Lumina.Modul in care se vor desfasura aceste tabere ale solidaritatii ni l-a precizat Anna Zastavnetcaia, responsabil al Misiunii sociale 'Diaconia' cu relatiile publice. 'Taberele solidaritatii sunt tabere de zi, ce presupun realizarea activitatilor recreative pentru copiii din comunitate, in prima parte a zilei, si a activitatilor sociale, dupa pranz. Un grup mixt de voluntari, din Italia si Republica Moldova, dau viata acestui 'scenariu', iar preotul paroh din localitate este persoana de referinta pentru implementarea proiectului si relationarea dintre grupul de voluntari si localnici. Fiecare tabara dureaza cate o saptamana, iar elementul inedit al acestui proiect este aclimatizarea fantastica: o poveste care devine subiectul taberei si ale carei episoade sunt tematica activitatilor din fiecare zi'. Inainte de desfasurarea acestor tabere, 30 de voluntari din Chisinau, Orhei si Fetesti prezinta, timp de trei zile, celorlalti tineri ai fiecarui centru parohial modul de organizare eficienta a jocurilor pentru copii, calitatile unui bun animator si importanta voluntariatului, a lucrului in echipa si a taberelor pentru comunitate. Prima etapa de formare se desfasoara azi in orasul Orhei, dupa care urmeaza Coscalia, in perioada 10-12 iulie. Taberele de vara ale Misiunii sociale 'Diaconia' se vor desfasura in lunile iulie-august, in patru localitati: Manta, Razalai, Fetesti si Orhei, in parteneriat cu doua organizatii italiene: Caritas Ambrosiana si Bambini in Romania.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 594

Id: 22644

Data: Jun 14, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).