Mitropolitul Clujului, cetatean de onoare al comunei bistritene Urmenis

]]>În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar Dumitru Tomșa, informează radiorenasterea.ro. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent la Urmeniș pentru a sfinți capela mortuară a comunei, ridicată de credincioșii parohiei, sprijiniți de Primărie. „Ierarhul a fost întâmpinat la ora 10:00 de credincioșii comunei îmbrăcați în costumepopulare, după care, într-un sobor de aproape zece preoți, Părintele Mitropolit a sfințit capela, foarte reușită din punct de vedere arhitectonic dar și necesară vremurilor în care trăim”, a precizat părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican. Părintele Ioan Cosma, ridicat la rangul de iconom La sfârșitul slujbei, la care au participat și oficialități locale și județene, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cinstirea celor plecați și grija de a nu-i uita. Apoi i-a acordat părintelui paroh Ioan Cosma distincția de iconom pentru cei 20 de ani de activitate pastorală în Urmeniș. Diplome de aleasă cinstire au primit primarul comunei, Dumitru Tomșa, consilierii locali și consilierii parohiali dar și membrii corului bisericii din Urmeniș.

Download: Click for download attached file: Mitropolitul Clujului, cetatean de onoare al comunei bistritene Urmenis

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 466

Id: 53722

Data: Jul 13, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).