Mitropolitul Olteniei - Doctor Honoris Causa al Universitatii Constantin Brancusi din Tg. Jiu

Universitatea Constantin Brancusi din Targu Jiu a fost vizitata joi, 6 decembrie, de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, dupa cum ne-a transmis Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Craiovei. Cu acest prilej, Inaltpreasfintia Sa a primit, in cadrul unei festivitati solemne, titlul academic de Doctor Honoris Causa. Distinctia a fost acordata de Senatul institutiei universitare, in cadrul seriei de dezbateri intitulate Universitatea si comunitatea , avand ca tema Gorjul – prognoze si coordonate ale dezvoltarii durabile . Evenimentul a reunit personalitati din mediul academic, autoritati publice centrale, judetene si locale, studenti si alti invitati, fiind primit cu bucurie si aplauze de toti cei prezenti. Un dar al Sfantului NicolaeIn deschidere s-a cantat Gaudeamus igitur , urmat de prezentarea biografiei si activitatii universitare a IPS Irineu. Momentul in care Mitropolitul Olteniei a primit distinctia universitara a fost salutat cu aplauze de invitatii prezenti in sala. La randul sau, Arhiepiscopul Craiovei a multumit conducerii universitatii targu jiene pentru distinctia primita, exprimandu-si totodata bucuria prezentei in mediul academic gorjean. Nu ma obisnuiam cu gandul ca, intr-o zi, o sa fiu Doctor Honoris Causa. Credeam ca este un varf la care se ajunge mult mai tarziu. Insa, toate cele traite in viata si darurile de care suntem invredniciti sunt randuite de Bunul Dumnezeu. Pentru aceasta aducem multumire Parintelui Ceresc si ne rugam Sfantului Nicolae sa ne pazeasca si sa ne ocroteasca pe toti prin rugaciunile sale , a spus IPS Irineu. Discursul IPS Parinte Mitropolit a avut ca tema Lumina Logosului in taina lumii si a crestinatatii . Este adevarat ca aceasta lumina o avem in suflet prin actul creatiei. Dar ea de multe ori se topeste ca o faclie, ca o candela si se vrea, de cele mai multe ori, sa fie reaprinsa pentru a redeveni calauza pe drumul mantuirii. Pentru intreaga noastra viata pamanteasca Logosul Inomenit a fost si este scopul ultim al cautarilor noastre, telul spre care tindem de la leagan, la mormant , a conchis Mitropolitul Olteniei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 502

Id: 26612

Data: Dec 7, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).