Modele si antimodele pentru tinerii liceeni buzoieni

În amfiteatrul Colegiului National „Mihai Eminescu“ din Buzau a avut loc, luni, 17 martie 2014, conferinta Modele si antimodele pentru tinerii liceeni din judet.La eveniment a fost prezent Marius-Stelian Craciun, fostul rapper Cedry2k. Acesta a vorbit tinerilor despre întoarcerea la Hristos, despre patimi, despre pericolul drogurilor si despre singurul model demn de urmat – Mântuitorul Hristos, dupa cum a precizat Dragoș Olteanu.„Aceasta activitate, desfasurata de Sectorul Învatamânt si activitati cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei, a fost bine primita, pentru ca propunerea a venit din partea elevilor, iar noi am raspuns unei astfel de solicitari. Tânarul care a vorbit, cu acest prilej, a ajuns la inimile celor prezenti, având în vedere ca, la sfârsit, multi au întrebat de un duhovnic sau la ce biserica pot participa la Taina Sfântului Maslu. Este foarte important faptul ca un tânar a reusit sa vorbeasca pe întelesul tuturor despre ceea ce înseamna apropierea de Dumnezeu. Ne bucuram ca în sala au fost prezenti numerosi elevi si nadajduim ca ceea li s-a transmis le va fi de un real folos. Speram ca acest lucru sa se vada în vietile lor“, a declarat Pr. Romeo Ene, Inspector eparhial la Sectorul Învatamânt si activitati cu tineretul.Au mai participat reprezentanti ai Consiliului Municipal Buzau, ai Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul I.P.J. Buzau, precum si reprezentanti ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Buzau.Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Colegiului National „Mihai Eminescu“ – Buzau, împreuna cu Fundatia pentru copii „Sfântul Sava“, cu implicarea Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Buzau si în colaborare cu Liga Tineretului Crestin Ortodox – filiala Mizil.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 541

Id: 38923

Data: Mar 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).