Modelul absolut de copil si de tanar educat este Domnul Iisus Hristos

]]>În Scrisoarea pastorală transmisă cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, subliniază faptul că „Un tânăr bine educat este de mare preţ şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Când vezi un copil bine crescut ţi se bucură sufletul. În copilul bine educat vezi amestecate inocenţa, drăgălăşenia, bunătatea şi multe alte virtuţi.Pentru ca lumea în care trăim să devină mai bună, nu există altă soluţie decât educarea copiilor şi tinerilor.Aşa precum pentru înnoirea unei grădini trebuie să se sădească arbuşti noi, iar, ca să crească şi să înflorească, trebuie să fie bine îngrijiţi, mai ales că nu există posibilităţi prea mari de a transplanta arbori bătrâni şi de a-i face să rodească, tot aşa, pentru îmbunătăţirea atmosferei din societate, de care ne plângem, nu există altă posibilitate decât educarea tinerilor. A educa copiii şi tineriiînseamnă a te îngriji ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunea lumii şi ca seminţele onestităţii împlântate în ei să ajungă să încolţească fericit, prin neîncetate îndemnuri şi exemple, apoi ca minţile lor să fie pătrunse de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu”. Mitropolitul Clujului mai arată în scrisoarea pastorală că „Modelul absolut de copil şi de tânăr educat este Domnul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului. Îmi veţi zice că El este Dumnezeu. Este adevărat. Este Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit. Noi nu putem spune ca monofiziţii că dumnezeirea din el a absorbit umanitatea. Prin întrupare,făcându-Se asemenea oamenilor(Filipeni 2, 7), S-a manifestat exact ca un om, în afară de păcat. Colindul ne spune că«Pe Fiul în al Său nume,/ Tatăl L-a trimis în lume,/ Să se nască şi să crească,/ Să ne mântuiască». Iar Sfântul Evanghelist Luca precizează că«Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni»(Luca 2, 52)”. „Trei instituţii îi educă şi îi formează pe tineri: Familia, Biserica şi Şcoala. Totul începe în familie. Aici este mediul în care se formează viitorul om. Părinţii au o responsabilitate deosebită în ce priveşte devenirea copiilor lor. Sfântul Apostol Pavel e clar în acest sens:«Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios»(1 Timotei 5, 8)”, a mai evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei.

Download: Click for download attached file: Modelul absolut de copil si de tanar educat este Domnul Iisus Hristos

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 262

Id: 59694

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei