Moment aniversar in Parohia Pomarla I, Protopopiatul Dorohoi

Comuna Pomârla se află în nord-vestul judeţului Botoşani, fiind alcătuită din trei sate: Pomârla, reşedinţa de comună, Racovăţ şi Hulubeşti. Este aşezată într-un ţinut deluros cu altitudine în general redusă. Numele satului Pomârla provine de la ocupaţiile locuitorilor (cultivarea pomilor fructiferi) şi de la natura terenului (mociorlos şi întunecos). Localitatea apare în istorie la 1420, într-un act semnat de Alexandru cel Bun, care îi dona lui Popa Draghie moşiile şi satul din ţinutul Dorohoi. Aceste domenii au trecut din moştenire în moştenire până la Constantin Macri. El dăruieşte aceste ţinuturi fiicei sale care se căsătoreşte cu fiul lui Toderaşcu Başotă, care se numea Constantin. Neamul Başoteştilor este amintit în istoria Başoteştilor înainte de 1400, fiind foarte bogat. Prin căsătoria lui Constantin cu fata lui Macri, başoteştii se mută din punct de vedere administrativ pe moşia Pomârla. Constantin Başotă este cel care a ctitorit biserica din lemn la 1720, fiind folosită de comunitatea din Pomârla până la 1813, când a fost donată credincioşilor din localitatea Corjăuţi. Ctitorul noului sfânt locaş este Ioniţă Başotă, fiul său Anastasie urmând să ducă la stingerea neamului başoteştilor. Anastasie Başotă a fost cel mai bogat boier al vremurilor, el preluând conducerea moşiei. Pe această moşie înfiinţează o şcoală particulară cu internat, la 1838, pentru fiii de clăcaşi de pe moşiile sale. Tot de numele său se leagă reconstruirea bisericii la 1859, când i se adaugă turnurile. La 1879, pe cheltuiala lui s-a înfiinţat în această localitate un liceu, care purta la acea vreme numele de „Institutul Academic «Anastasie Başot㻓.

Inaugurarea Centrului cultural-social „Episcop Cozma Petrovici“

Anul acesta, comunitatea din Pomârla sărbătoreşte mai multe evenimente. În primul rând, se împlinesc 250 de ani de la naşterea stolnicului Ioniţă Başotă, 215 ani de la naşterea logofătului Anastasie Başotă, 145 de ani de la moartea lui Anastasie Başotă, 175 de ani de la înfiinţarea primei şcoli în limba română din Pomârla, 140 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire episcop Cozma Petrovici, care a slujit la Pomârla, 90 de ani de la înscăunarea Preasfinţiei Sale şi 65 de ani de la moartea acestuia. „Punctul culminant al acestui mănunchi de date este reprezentat de împlinirea a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie bisericii de către Mitropolitul Veniamin Costachi. Toate aceste comemorări vor fi marcate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, a explicat părintele paroh Ioan Eugen Niţă. În apropierea bisericii parohiale a fost ridicată o casă care să deservească preoţilor slujitori. Aici a funcţionat şcoala din sat până când s-a înfiinţat liceul. În această casă a stat şi a păstorit preotul Cosma Petrovici, care după moartea soţiei sale urcă pe scaunul arhieriei pentru cârmuirea eparhiei de la Dunărea de Jos. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, această clădire se va numi „Centrul cultural-social «Episcop Cozma Petrovici»“. „În seara zilei de sâmbătă, 26 iulie 2014, se vor oficia Privegherea şi slujba Acatistului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Sfânta Liturghie din ziua de 27 iulie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sperăm ca odată cu începerea rugăciunilor să se facă şi rugăciunile de binecuvântare şi sfinţire a lucrărilor ce s-au făcut mai ales la exteriorul bisericii. La final se va oficia Parastasul pentru episcopul Cozma Petrovici, pentru membrii familiei Başoteşti şi pentru junimistul Samson Botnărescu, primul director al Liceului «Anastasie Başotă», al cărui mormânt se află la Pomârla“, a adăugat părintele paroh Ioan Eugen Niţă.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 633

Id: 42696

Data: Jul 24, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).