Moment aniversar la Biserica Sfantul Ioan Gura de Aur din Cluj Napoca

Preasfințitul Vasile Someșanul a oficiat în dupa-masa zilei de 31 martie 2014, Liturghia Darurilor Înainte Sfințite în Parohia ”Sf. Ioan Gura de Aur” din Cluj-Napoca. Slujba a fost savârșita pentru a marca împlinirea a doi ani de la punerea pietrei de temelie pentru biserica parohiala, eveniment ce a avut loc în prezența ÎPS Mitropolit Andrei în data de 31 martie 2012, dupa cum informeaza radiorenasterea.ro.Alaturi de PS Vasile a slujit un sobor de preoți, între care s-a numarat și duhovnicul Manastirii ”Acoperamântul Maicii Domnului” de la Florești, pr. Visarion Pașca.În încheiere, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului le-a vorbit celor prezenți despre însemnatatea duminicilor din Postul Mare: “În fiecare duminica din Postul Mare, Sfânta noastra Biserica ne aduce spre cinstire chipuri de oameni care au trait în sfințenie și s-au mutat întru sfințenie din lumea aceasta. Între aceștia se numara Sf. Grigore Palama, Sf. Ioan Scararul, sau Sf. Cuv. Maria Egipteanca”.În cei doi ani de la punerea pietrei de temelie pentru Biserica cu hramul ”Sf. Ioan Gura de Aur”, s-a reușit construirea demisolului bisericii, în care în prezent se oficiaza slujbele bisericești. Potrivit parintelui paroh Marian Bogdan, în Parohia ”Sf. Ioan Gura de Aur” s-au desfașurat în cei doi ani și numeroase proiecte culturale și educative pentru copii. Între acestea se numara saptamâna cultural-religioasa, vizionari de film, precum și spectacole pentru copii susținute de actorul Leon Magdan.Biserica ”Sf. Ioan Gura de Aur” este situata în cartierul clujean Manaștur, pe str. Porțile de Fier, nr. 52.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 869

Id: 39433

Data: Apr 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).