Moment cultural la Caransebes

Miercuri, 13 noiembrie 2013, sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea”, a Episcopiei Caransebeșului, a gazduit o manifestare prin care a fost comemorat compozitorul Vasile Ijac, dupa cum ne-a transmis Pavel Canea. Manifestarea a debutat prin lansarea cartii omagiale a prof. dr. Constantin Tufan Stan si a continuat prin audierea unui recital de pian a doamnei profesor Raluca Miclauș precum si un recital la flaut a domnului profesor Dumitru Palagniuc. În încheiere corala „Margana”, din localitatea Marga, condusa de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, a încântat auditoriu interpretând atât piese religioase cât și piese laice tradiționale.În deschiderea serii parintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a aratat datoria pe care o are Biserica fața de astfel de manifestari: „Cu binecuvântarea Preasfintitului Episcop Lucian, sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea” gazduieste acum omagierea unei personalitati cu origini în orasul de resedinta al Episcopiei Caransebesului. Astfel de manifestari, în care sunt evidentiate personalitati locale, reprezinta o datorie pe care institutia noastra bisericeasca a împlinit-o de fiecare data când a avut prilejul. Prin lansarea monografiei dedicata compozitorului si profesorului Vasile Ijac, se rememoreaza traseul biografic, spiritual si de creatie al muzicianului, numit cu onoare parintele simfonismului banatean”.Vasile Ijac, compozitor, dirijor, profesor si critic muzical a trait între anii 1899-1976 și a terminat studii de compozitie si orchestratie la Schola Cantorum din Paris cu Vincent d’Indy, el fiind singurul banațean care a absolvit acest Institut parizian. Este unicul compozitor banatean al primei jumatati a secolului XX care a scris V simfonii. În 1937 George Enescu i-a acordat Mentiunea I de compozitie.La aceasta comemorare a fost prezent și un reprezentant al Radio România Timișoara, Simona Stoița, care a adus un dar prețios, un compact disc, care cuprinde pagini muzicale, ale compozitorului Vasile Ijac și care au fost pastrate în fonoteca radioului timișorean.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 550

Id: 35572

Data: Nov 15, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).