Miercuri, 28 aprilie 2010, in aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I' din Bucuresti a avut loc conferinta cu tema 'Momente aniversare ale Bisericii Ortodoxe Romane: 125 ani de Autocefalie si 85 de ani de Patriarhat', sustinuta de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, informeaza 'Ziarul Lumina'. Manifestarea se inscrie in ciclul Conferintelor Fundatiei 'Carol I'.Conferintele Fundatiei 'Carol I' se desfasoara lunar (in miercurea din ultima saptamana a lunii) si sunt alcatuite din doua parti: o ora de prezentare, dupa care conferentiarul raspunde la intrebarile auditoriului.La evenimentul care a avut loc la invitatia prof. univ. dr. Mircea Regneala, director general al BCU, Preasfintitul Varlaam, Episcop-vicar patriarhal, a aratat ce reprezinta pentru o Biserica locala autocefalia si organizarea ca patriarhie, subliniind ca, in tara noastra, aceste doua evenimente 'nu privesc doar doua reusite ale Bisericii, ci si ale neamului. Atat dobandirea autocefaliei, cat si proclamarea patriarhatului, in 1925, au insemnat incununarea unor eforturi seculare de dobandire a acestei demnitati nationale. Autocefalia urmeaza, in mod firesc, primei uniri, celei de la 1859, pe cand ridicarea Bisericii noastre la cea mai inalta demnitate pe care o poate avea o Biserica locala, aceea de patriarhat, urmeaza iarasi, in mod firesc, organizarii statului national unitar roman in 1918. De aceea, cele doua evenimente au o dimensiune bisericeasca, dar au si una nationala. Ca si independenta nationala, ca si refacerea unitatii nationale, atat proclamarea autocefaliei sau recunoasterea ei de fapt, cat si proclamarea patriarhatului sunt semnele ca poporul roman si Biserica lui au atins maturitatea maxima'.Istoria autocefaliei Bisericii Ortodoxe RomaneMitropoliile din Ţara Romaneasca si Moldova au oferit, de la intemeierea din secolul al XIV-lea si pana in anul 1885, semne ale unor Biserici autocefale: alegerea ierarhilor dintre romani si de catre romani, pentru care Patriarhia de Constantinopol lua doar act si confirma, sfintiri ale Sfantului si Marelui Mir pe teritoriul tarii noastre de catre ierarhi romani, precum si canonizari de sfinti, cum a fost cea a Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, in 1517. Regulamentele Organice din Moldova si Ţara Romaneasca au fost printre primele documente oficiale care prevedeau pentru Biserica anumite prerogative specific autocefale, cum ar fi dreptul ierarhilor romani de a fi judecati de instantele bisericesti din tara, in timp ce 'ierarhii, dar mai ales intai-statatorii din Moldova si Muntenia sa fie de neam roman, dupa experienta dramatica a perioadei fanariote, si sa fie alesi de catre Adunarea obsteasca, solicitand doar dupa alegere intarirea canonica din partea patriarhului ecumenic de Constantinopol'. Perioada de emancipare nationala, cu evenimentele revolutionare de la 1848 si Unirea Principatelor Romane, a alimentat si mai mult dorinta de emancipare bisericeasca de sub acest 'patronaj' al Patriarhiei Ecumenice.Sub pastorirea patriarhului Ioachim al IV-lea, relatiile Bucuresti - Constantinopol s-au detensionat, astfel ca 'in aprilie 1885 s-a emis Tomosul de autocefalie pentru Biserica noastra. Dupa cateva decenii de lupte, Biserica romaneasca obtine recunoasterea unei stari de fapt de mai multe secole, si anume autonomia maxima sau independenta numita in termeni canonici autocefalie', a concluzionat Preasfintitul Varlaam.'Momentul inaltarii Bisericii la o demnitate egala cu a statului'Referitor al ridicarea la rang de patriarhie a Bisericii noastre, Preasfintia Sa a amintit ca, 'in 1918, la Biserica Autocefala Ortodoxa Romana din cele doua principate unite se adauga Bisericile din provinciile romanesti integrate Regatului Romaniei: Biserica din Basarabia, Biserica din Bucovina si Biserica din Transilvania'. Marea Unire a dus la realizarea statului national unitar roman, cu toate provinciile adunate acasa, si atunci 'marile personalitati bisericesti, dar si politice si culturale, au crezut ca este momentul inaltarii Bisericii la o demnitate egala cu a statului. De aceea, inca din 1919, in timpul unui congres preotesc de la Sibiu, celebrul protopop, mare om de cultura, academician si patriot Gheorghe Ciuhandu a propus public infiintarea patriarhatului romanesc. Foarte rapid, ideea a prins radacini, si o serie intreaga de personalitati, cum au fost ministrul cultelor din perioada aceasta, celebrul istoric Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga, Simeon Mehedinti, au scris in numeroase jurnale despre necesitatea inaltarii Bisericii noastre la demnitatea patriarhala'. In tara s-a creat o ambianta favorabila proclamarii patriarhatului: 'Pentru acest lucru, nu mai era necesara aprobarea niciunei patriarhii din alta parte, intrucat Biserica era autocefala, iar statul era suveran. Şi atunci, Biserica si statul puteau colabora pentru proclamarea aici, la Bucuresti, a patriarhatului'. In sedinta din 4 februarie 1925, Sfantul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Romane a dezbatut proiectul de ridicare a mitropolitului primat la rang de patriarh, iar in perioada imediat urmatoare, administratia de stat a indeplinit formalitatile legale necesare pentru un astfel de demers. 'In septembrie 1925, patriarhul ecumenic Vasile al III-lea trimite in Romania o delegatie care a adus Tomosul de ridicare a Bisericii noastre la patriarhat, iar la 1 noiembrie acelasi an, in cadrul unor festivitati nationale spectaculoase, a avut loc inscaunarea primului patriarh al Romaniei, Miron Cristea'.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 605

Id: 6039

Data: Apr 30, 2010

Imagine: