Monahul Simion s-a calugarit la 100 de ani

Dimineata blanda de iarna si contraste pe care nu le-am mai intalnit niciodata, asa arata ziua in care urcam printre muntii stancosi ai Builei. Urcusul a fost greu, pe o poteca inzapezita sau infundata in alunecoase pante noroioase, pe unde soarele reusea sa se strecoare cu greu. Dupa cateva ore de mers, am ajuns in gura de rai a Schitului Patrunsa, acolo unde totul este pace si liniste, intr-o deplina si fericita armonie. Calugarii isi vedeau fiecare de ascultarile lor, iar cel mai varstnic dintre ei, monahul Simion, ne-a primit in chilia sa, unde aveam sa aflam urcusul spiritual al unui destin, care a culminat cu tunderea in monahism la venerabila varsta de 100 de ani.In imediata apropiere a bisericii Schitului Patrunsa, chilia monahului Simion este inconjurata de viata, in totala acceptiune a cuvantului, informeaza Ziarul Lumina . Pe acolo trec si se-ntorc toti cei care trudesc in ascultare, nimeni nu se lasa furat de tumultul treburilor si nimeni nu uita sa ceara blagoslovenie batranului monah. Cand l-am zarit intaia oara, era in fata chiliei, cu privirea spre turla bisericii si cu mainile impreunate, in semn de-nchinaciune. Ne-am apropiat cu sfiala ca nu cumva sa-l tulburam din rugaciune, dar el a suras intrebator, ca si cand se minuna de faptul ca pe o astfel de vreme nu ne-am lasat inselati de cararile cumplit de inguste, pe alocuri acoperite cu gheata sau noroi si, ca o recompensa pentru faptul ca am invins muntele, ne-a invitat in chilia sa. In incaperea aceea modesta, aveam sa deslusesc o pace adanca, mangaiata de o raza de lumina care se strecura printr-un ochi de geam aburit. S-a nascut acum 101 ani, la Vanju MareAm incercat cu emotie si stangacie sa aflu cate ceva din calea sinuoasa care se intrevedea la capatul unui secol de viata. Imi rostuiam cu grija fiecare cuvant, cautand un motiv sa-l pot aduce in fata celor dintai trairi ale unei vieti atat de minutios dimensionate si ma intrebam daca, la aceasta venerabila varsta, calugarul din fata mea isi mai poate aminti, fie si secvential, cateva repere ale urcusului monahal. Spre marea mea surprindere, batranul Simion a inceput sa-mi relateze momente de viata, care incepeau acum aproape 100 de ani, undeva in Mehedinti, la Vanju Mare. M-a lasat fara cuvinte si tot sfintia sa m-a scos din incurcatura, in sensul ca mi-a vorbit despre familia din care plecase si a carei longevitate o mosteneste. Parintii sai au fost oameni simpli, care se indeletniceau cu munca pamantului, dar au avut grija sa-si creasca toti cei sase copii in spiritul credintei crestine si al dragostei pentru munca. Toti ceilalti frati ai sai au fost atrasi de invatatura, doi dintre ei ajungand chiar profesori universitari, numai interlocutorul meu a fost atras de munca fizica, pe care a facut-o cu mare drag. Nu este intelept, ci inteleptitVorbeste tare monahul, iar zambetul nu-i dispare nici o clipa, doar e oltean... e o mare bucurie sa il asculti. Vorbele lui simple sunt fascinante, de o sinceritate debordanta. Despre anii pe care i-a trait in lume are multe povesti interesante, unele mai blande, altele mai dure, dupa cum au fost anii aceia de demult. Monahul Simion nu este un intelept, ci mai degraba inteleptit. La cei 101 ani nu se sfieste sa ne povesteasca despre bunele si relele pe care le-a trait in lume si nu incearca sa ascunda faptul ca la vremea aceea a facut de toate, trecand prin toate pacatele si nimicniciile vietii. Pe Dumnezeu a inceput sa Il cunoasca destul de tarziu si se caieste sincer pentru anii in care s-a dedulcit cu patimile si placerile vietii. A muncit cu mare drag pamantul, dar, dupa o perioada extrem de grea pe care a trait-o la Canalul Dunare - Marea Neagra, a incercat sa traga linie si sa se cerceteze in profunzimea fiintei sale ratacite. Vazand cat de sarac sufleteste se gasea, a hotarat atunci sa plece in cautarea lui Dumnezeu.Nu l-a durut niciodata nimicDrumul spre cele sfinte n-a fost usor, iar caile cercetate o viata au dus toate in acelasi loc al rugaciunii. Fratele Victor, caci acesta era numele lui de mirean, nu-si aminteste sa-l fi durut vreodata ceva si nici medicamente nu a luat niciodata. Ceea ce stie insa cu desavarsire este faptul ca nu s-a simtit nicicand atras de imbuibarea pantecelui. Carne a mancat doar in copilarie, iar fiertura de legume si ceaiurile de plante i-au dat intotdeauna sentimentul de satietate. Secretul sanatatii sale are o temelie fondata pe post si rugaciune.La Frasinei a inceput a doua viataDupa ce viata i-a deslusit suisuri si nebanuite coborasuri, fratele Victor a privit neputincios spre cer, rugandu-se la Puterile Ceresti sa-i arate calea spre locul in care sa-si poata plange pacatele. Asa a ajuns in obstea de la Manastirea Frasinei, unde a ramas zeci de ani ca frate de manastire. Intrebandu-l de ce nu s-a calugarit atata amar de vreme, m-a privit fix si, renuntand la zambetul de pana atunci, mi-a marturisit ca inca din tinerete facuse un juramant cu sine insusi, acela de a se calugari doar la varsta la care ispitele vor fi din ce in ce mai putine si cand calea spre mantuire ii va fi pe deplin cunoscuta. Incercarile insa au fost nenumarate si cu cat se apropia mai mult de Dumnezeu, cu atat necuratul il ispitea mai tare. A facut ascultare la grajduri, la gradina, la muncile forestiere si la tot ceea ce implica viata de frate de manastire la Frasinei. Slujbele atonite pe care le impunea randuiala de la aceasta manastire i-au deslusit cele mai intortocheate cai spre cele sfinte, dobandind in felul acesta o traire monastica aparte. Odata ajuns aici, s-a rupt definitiv de viata pe care o traise in lume, lasand in urma dulceata inselatoare a vietii, pe care a inlocuit-o pentru totdeauna cu postul si rugaciunea. Cand a implinit 100 de ani, s-a calugarit la PatrunsaAcum zece ani, Dumnezeu si Maica Domnului au randuit ca fratele Victor sa mai urce o treapta a caii spre mantuire si, dupa ce a trait o vreme prin padurile din Muntii Builei, a urmat cararuia care se opreste la Schitul Patrunsa si a ramas aici pentru totdeauna. Iata ca dupa zeci de ani de cautari si incertitudini, a ales sa-si traiasca ultimii ani din viata la cea mai aspra manastire din Oltenia. Mi-a povestit cat de fericit este alaturi de fratii de la Patrunsa si cat de mult ii datoreaza parintelui Varsanufie Gherghel, staretul manastirii, care, pe langa faptul ca l-a primit in familia monahala a schitului, l-a ajutat sa imbrace haina curata a calugariei. Nu e zgarcit la vorba monahul Simion, dar cand vine vorba despre ziua in care a devenit calugar, batranul se pierde cu firea, ridicandu-si privirea spre cer. I-am respectat tacerea, incercand sa pastrez doar ceea ce clipa lasa sa se cearna printre nemarturisite trairi. 'Nu m-a lasat Bunul Dumnezeu, cand am implinit 100 de ani, m-am calugarit. Vedeti dumneavoastra, exista pentru fiecare o varsta a mintii, la care se trezeste in noi credinta de crestini', mi-a spus batranul, cu privirea inaltata spre cer, in semn de binecuvant.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 731

Id: 11398

Data: Jan 19, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).