Nasterea Domnului (adica intruparea lui Dumnezeu), considerata de multi dintre Parintii Bisericii cel mai important eveniment din istoria mantuirii, implicit, cea dintai mare sarbatoare a crestinatatii, fara de care mantuirea nu ar fi fost posibila, copleseste prin adancul si profunzimea teologica in care se invesmanteaza. Compozitiile imnografice alcatuite in cinstea acestui praznic au fost, cu siguranta, mult mai multe, insa s-au impus acelea care au reusit sa surprinda in acelasi timp maretia si taina sarbatorii. Frumusetea si plenitudinea marii sarbatori a Nasterii Domnului se datoreaza, in cea mai mare parte, acestui izvor nesecat de sens si teologie care este imnografia. Asadar, numai in masura in care vom cunoaste imnografia acestui praznic vom reusi sa intelegem sensul, mesajul, stralucirea si importanta Nasterii Domnului. Soarele DreptatiiUna dintre putinele compozitii imnografice anonime din slujba de la Nasterea Domnului este troparul: Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Ţie, Soarelui Dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de Sus, Doamne, slava Ţie!.Troparul (cuvant care in limba greaca inseamna mod, fel, chip) reprezinta forma cea mai veche, dar fundamentala a poeziei imnografice liturgice. Actualmente, creatiile imnografice care primesc aceasta denumire sunt forme poetice izolate, care prezinta pe scurt chipul sau icoana unui sfant sau a unor sfinti, ori descriu sensul si importanta unui eveniment din viata Mantuitorului sau din istoria mantuirii, ce se comemoreaza in principalele momente din cursul anului bisericesc.Troparul Nasterii Domnului pare a fi o constructie poetica de exceptie, pe marginea unui verset scripturistic, pe care melodul il imprumuta din cartea Intelepciunea lui Solomon, dar caruia ii adauga si o profetie mesianica (Maleahi, 3, 19): Asadar noi am ratacit de la calea adevarului si lumina dreptatii n-a stralucit pentru noi si noua soarele nu ne-a rasarit (Intelepciunea lui Solomon, 5, 6). Ceea ce ne indreptateste a sustine afirmatia de mai sus sunt cuvintele acestui verset care pot fi regasite in tropar, de exemplu: noi (lumea), lumina, dreptatea, soarele, rasaritul.Tema centrala a troparului ( Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostintei...) reprezinta raspunsul esential la dilema inteleptului din Vechiul Testament, care este constient ca omul nu mai poate gasi, de unul singur, drumul spre Dumnezeu, drumul adevaratei cunostinte sau, de ce nu, drumul adevaratei inchinari ( ...ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Ţie, Soarelui Dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de Sus...). Despre importanta Nasterii Sale si despre continutul adevaratei inchinari (fundamentul crestinismului), Mantuitorul avea sa-i vorbeasca, in chip deslusit, femeii samarinence la putul lui Iacov: Voi va inchinati caruia nu stiti; noi ne inchinam Caruia stim, pentru ca mantuirea din iudei este (Ioan, 4, 22).Ceea ce impresioneaza cel mai mult este contrastul aproape insesizabil pe care il sugereaza imnograful, si anume ca popoarele care nu-L cunosteau pe Dumnezeu L-au cunoscut la Nasterea Sa, cum avea sa-L cunoasca de altfel si femeia samarineanca (care era de alt neam); iar poporul iudeu ( din care este mantuirea), nu L-a primit : Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit (Ioan, 1, 11). Acest refuz va genera un fapt mult mai grav: pierderea Imparatiei (inaugurate prin Nasterea lui Hristos) de catre poporul ales si castigarea acesteia de catre neamurile care L-au cunoscut pe Dumnezeu si au facut fapte vrednice de ea: De aceea va spun ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei (Matei, 21, 43).Metafora Soarele Dreptatii, pe care autorul a imprumutat-o ad litteram din Sfanta Scriptura, isi gaseste componentele (dreptatea si soarele) si in versetul din Intelepciunea lui Solomon, citat mai sus. Iata insa contextul scripturistic in care ea apare: Şi va rasari pentru voi, cei care va temeti de numele Meu, Soarele dreptatii, cu tamaduire venind in razele lui... (Maleahi, 3, 20).Troparul se incheie printr-o formula doxologica ( Doamne, slava Ţie) foarte des intalnita in imnografia bizantina, care nu-si are echivalent in Sfanta Scriptura. Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera...Dupa cum stim, primul Canon (serie de imnuri bizantine bazate pe cele noua Cantari biblice) de la Utrenia praznicului Nasterii Domnului a fost alcatuit de Sfantul Cosma de Maiuma († 781), care s-a folosit in redactarea acestuia de Cuvantarea Sfantului Grigorie Teologul († 390), rostita la 25 decembrie 379, in Constantinopol. Asadar, Irmosul (cel dintai tropar al unei Cantari a Canonului) Cantarii a 9-a ( Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea salasluirii, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim) este creatia Sfantului Cosma de Maiuma.Acest Irmos, insotit si de stihul: Mareste, suflete ale meu, pe cea mai cinstita si mai ma-rita decat ostile cele de sus, va fi cantat si la Sfanta Liturghie in locul Axionului obisnuit ( Cuvine-se cu adevarat...), dupa o regula statornicita de Tipic, lucru posibil deoarece anumite cantari in decursul vremii si-au schimbat locul sau se gasesc astazi in randuiala mai multor slujbe.Referirile speciale la Maica Domnului din Irmoasele Cantarii a 9-a sunt evidente, de vreme ce imnul Ceea ce esti mai cinstita... este, la origine, Irmosul Cantarii a 9-a, substituit, la Praznicele imparatesti, de cantarea troparelor si a stihurilor care o alcatuiesc.Axionul (cuvant preluat din greaca si care inseamna vrednic) este un imn in cinstea Maicii Domnului, si el va deveni foarte important mai ales dupa condamnarea ereziei nestoriene. Se pare ca originea acestui imn este una foarte veche si ca el insotea pomenirea nominala a Maicii Domnului in cursul rugaciunii de mijlocire.Axionul obisnuit este alcatuit astazi din doua parti care au aparut in perioade de timp diferite. Ceea ce esti mai cinstita..., la inceput, Irmosul Cantarii a 9-a din Canonul din Joia Saptamanii Patimilor, atribuit de asemenea Sfantului Cosma de Maiuma (Aghiopolitul), a fost cantat mai intai la Utrenie si la alte slujbe si reprezinta partea a doua a Axionului. Prima parte ( Cuvine-se cu adevarat...) va aparea doua secole mai tarziu (in sec. al X-lea) si este o compozitie imnografica atribuita pietatii monahale atonite.La Praznicele imparatesti, in locul Axionului obisnuit ( Cuvine-se cu adevarat...), se canta asa-numitele Axioane speciale, care nu sunt altceva decat Irmoasele Cantarii a 9-a din Canonul Praznicului respectiv, insotite adesea si de stihul care introduce cantarea Irmosului. Desi pare lipsita de o ratiune clara, imbinarea dintre stih si Irmos este indiscutabila, deoarece scoate in evidenta structura bipartita originara a Axionului obisnuit. In cazul Axioanelor speciale nu se poate vorbi insa de o distinctie bipartita accentuata, dat fiind ca cele doua componente ale Axionului vor aparea de la inceput impreuna. Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera... reprezinta tema centrala a Axionului de la Nasterea Domnului si exprima unul dintre adevarurile noastre de credinta fundamentale: intruparea Cuvantului nu inseamna departarea de Tatal, de ceruri, ci mai degraba transformarea celor pamantesti in realitati ceresti ( cer fiind pestera). In fond, aceasta este ratiunea pentru care Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, se intrupeaza: ca pe cele de jos sa le umple de cele de sus; ca pe cele pamantesti sa le faca ceresti; ca pe cele smerite ale lumii sa le inalte, sa le faca vesnice. Oare ar putea exista vesnicie fara pestera si ieslea Betleemului? Nicidecum!Temei centrale, imnograful ii adauga o alta la fel de cuprinzatoare: Taina minunata si neobisnuita vad, (...) scaun de Heruvimi Fecioara..., care ne aminteste de taina Nasterii Mantuitorului din Fecioara, prevestita de Sfantul Prooroc Isaia: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel (Isaia, 7, 14).Axionul, adica Irmosul Cantarii a 9-a a Canonului, ca mai toate compozitiile imnografice bizantine, se incheie cu o formula doxologica ( ... Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim), intalnita adesea in troparele acestei Cantari. Ea exprima in primul rand ideea unei doxologii care sa ne includa pe noi toti si trimite catre imnul de lauda care va urma ( Toata suflarea sa laude pe Domnul...) si catre Doxologia propriu-zisa ( Slava intru cei de sus...), care incheie slujba Utreniei. (Informatii preluate din Ziarul Lumina din data de 22 decembrie 2009)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 846

Id: 27110

Data: Dec 24, 2012

Imagine: