Ne unim cu Dumnezeu chemandu-L acolo unde suntem, in neputințele noastre

„De Hristos nu ne poate despărți nimeni altcineva decât noi înșine”

Potrivit monahiei Siluana Vlad, în realitate, de Hristos nu ne poate despărți nimeni altcineva decât noi înșine. „Eu sunt cea care mă despart pe mine de Hristos. Numai eu pot face asta. Diavolul poate să mă ispitească, să mă provoace; lumea poate să mă îndemne; oamenii mă pot împiedica, dar nu mă pot despărți. Și atunci când eu aleg să mă unesc cu Hristos, să folosesc puterea pe care am primit-o la Botez, nimic nu mă poate despărți. Noi suntem uniți cu Hristos pe veșnicie. Însă dorințele noastre sunt cele care ne despart sau ne unesc de cineva. Dorințele omenești sunt cele care l-au despărțit pe om de Dumnezeu”, consideră monahia Siluana Vlad.

Sfântul Siluan spune la un moment dat că „dorința este cea care vrea lucruri, și mânia este ca un câine care latră la cei care ne împiedică să ne împlinim dorințele”.

Înainte de a primi ispita diavolului în Rai, mintea omului nu socotea, nu raționa. Omul privea lucrurile și vedea gândul lui Dumnezeu în ele și de aceea n-avea nevoie să țină minte, n-avea nevoie să învețe. Mintea omului era conectată la Dumnezeu.

„Dorul este românesc și dorințele sunt internaționale”

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său și i-a dat capacitatea de a-și lucra asemănarea, El fiind modelul omului. „Așa cum un copil învață de la părinți să mănânce, să se miște, așa învăța și omul de la Dumnezeu să devină ca El. În această relație firească, omul n-avea nicio dorință, nu avea nevoi, nu avea instincte, pentru că totul era dat, totul era desăvârșit”, afirmă maica Siluana Vlad.  În momentul în care a căzut în ispită, vrăjmașul a venit cu o nouă mentalitate și omul a început să socotească. Socotind, s-a despărțit de această minte prin care curgea cunoașterea lui Dumnezeu direct în mintea lui. Dumnezeu i-a dat omului totuși posibilitatea de a se ajuta, de a supraviețui în haina aceasta de piele.

Pe om îl unește cu Dumnezeu harul Lui, care este iubire, și răspunsul omului, care este o iubire nesăturată, un dor. „Noi suntem însetați de-o iubire care niciodată nu ne ajunge. Suntem flămânzi de dragoste, de respect, de atenție, și acest lucru se vede după cum suferim, pentru că suntem plămădiți dintr-o dragoste infinită. ‹‹Dorul este românesc și dorințele sunt internaționale››, spunea Tudor Mușatescu. Deosebirea între dor și dorință mi se pare fundamentală. Această putere a sufletului, prin care noi dorim acum ceea ce dorim, era în om de la început, dar sub formă de dor”, precizează maica Siluana Vlad.

„Cu dor am dorit să mănânc această cină cu voi”

Iubirea și relația dintre om și Dumnezeu  nu se termină niciodată, pentru că omul nu ajunge să se contopească cu Dumnezeu, deoarece și Dumnezeu, și omul sunt persoane. Și persoanele nu dispar, nu se topesc una în alta. Dumnezeu rămâne unit cu omul ca persoană prin lucrarea dumnezeiască numită pronie. Dragostea omenească se îmbolnăvește pentru că dorește să se contopească, să fie una cu celălalt. Ca să fie și ea după chipul iubirii lui Dumnezeu, este nevoie ca mereu să existe o distanță între cei doi: o distanță destul de mică – ca să nu se piardă unul pe altul, și destul de mare – ca să nu fuzioneze între ei.

Ce curge dinspre Dumnezeu spre om și dinspre  om spre Dumnezeu în această distanță care îi unește? „Iubirea, care are forma de dor. Pentru că nu e posesiune; este mereu un dor tot mai mare de Dumnezeu”, susține invitata.

 În Sfânta Scriptură,  Hristos le spune ucenicilor: „Cu dor am dorit să mănânc această cină cu voi”. „În momentul în care preotul iese cu sfântul potir, te cutremuri, gândind: ‹‹Hristos cu dor dorește să mănânce cu mine această cină, cu dor dorește să mă împărtășesc cu El››. Și când eu doresc să mă împărtășesc, fără să-mi dau seama, adâncul meu aude acest dor și îi răspunde. Dorința mea de a fi bun, de a mă împărtăși, de a ierta, de a iubi pe aproapele, de a face binele este răspuns  la  dorul lui Dumnezeu către mine. Aceasta este forma cea mai sănătoasă a dorinței umane”, afirmă maica Siluana Vlad.

„Să ne lumineze Dumnezeu să ne creștem pruncii ca pe copiii Lui”

Potrivit sfinției sale, dorințele noastre sunt cioburile, rămășițele înglodate în sânge, în păcat, în mizerie, ale dorului nostru de Dumnezeu. Uneori ne gândim: dacă îmi iau mașină, dacă mă însor, dacă mă mărit, dacă termin facultatea, mă duc și eu la biserică. Și astfel amân întâlnirea cu Dumnezeu pentru că acum am o mulțime de lucru cu dorințele care mă despart de Dumnezeu. „Orice aș dori dori, acela devine obiectul dorinței mele și dacă un obiect este privit în sine, el este idol și mă desparte de Dumnezeu. Eu însămi mă despart de Dumnezeu investindu-mi întreaga energie, inteligență și creativitate  - întreaga viață, în dorințe. Ca părinți, e important să nu ne dorim ca proprii copii să fie într-un anume fel, ci să le dorim să fie ocrotiți și conduși de Dumnezeu, să fie luminați de El și pe noi să ne lumineze să-i creștem ca pe copiii Lui”, îndeamnă maica Siluana Vlad. 

Și dorințele noastre de a ne realiza, de a face carieră, de multe ori ne despart de Dumnezeu. Maica Siluana Vlad consideră că soluția e să spunem: „Doamne, împlinește Tu dorul meu, împlinește Tu nevoia mea de a fi cineva”. „Această nevoie putem s-o împlinim dăruind-o noi. Când noi începem să dăm celuilalt importanță, atenție, oricine ar fi, totul se schimbă. Dăruind, vei dobândi. Și ceea ce dăm, primim exponențial mai mult. Ceea ce refuzăm, pierdem exponențial mai mult”, afirmă invitata tinerilor.

„Hristos a venit să-mi transforme mie neputința în loc de întâlnire cu El”

Cum ne unim cu Hristos? Îndemnul maicii este să pornim de unde ne aflăm: „Noi ne unim cu Dumnezeu chemându-L acolo unde suntem. Iar dacă cineva spune: întâi să nu mai ai gânduri rele, să nu mai faci păcate și pe urmă te vei întâlni cu Dumnezeu – să nu-l credeți. Să-L chemăm pe Dumnezeu acolo unde suntem: ‹‹Doamne, uite ce dorință nerușinată am, vindecă-mă!››, ‹‹Doamne, uite ce păcat fac acum, ridică-l de la mine! ››, ‹‹Doamne, pune dor în această dorință a mea, Doamne, dă-mi să simt dorul Tău ››”.

Așadar, în neputința noastră, indiferent ce este și ce facem, să-L aducem pe Dumnezeu, deoarece  Hristos pentru aceasta a venit: să ne transforme  neputința în loc de întâlnire cu El. Și orice gând rău să-L punem la picioarele Lui, cerând dorul Lui, cerând să ne vindece;

„Să medităm mai des la această rugăciune: Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, și m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fără de materie păcatele mele și mă învrednicește de desfătarea care este întru Tine, ca de amândouă veselindu-mă, să slăvesc Bunule, venirea Ta. Să punem: Doamne, dă-mi și mie să mă îndulcesc cu dorul Tău,  aprinde dorul acesta în mine. Schimbă-mă, Doamne, uite cum sunt, schimbă-mă cu dragostea Ta”, a fost îndemnul de final al monahiei Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare și consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Iași.

 


sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Mar 26, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei