Nimic nu este mai mare ca dragostea

]]>„Fără de noi aţi domnit; dar este de folos ca voi să domniţi, ca să domnim şi noi împreună cu voi (cf. 1 Corinteni 4, 8). Şi iarăşi; «Acum noi suntem vii, dacă voi staţi întru Domnul»(l Tesaloniceni 3,8). Vezi cât de mult dorea el fericirea fraţilor, că nici nu socotea că trăieşte dacă nu se mântuiesc aceia? Omul care a fost răpit până la al treilea cer, care a fost dus în rai şi a auzit taine negrăite (cf. 2 Corinteni 12,2-4), omul care s-a bucurat de atâta favoare înaintea lui Dumnezeu, n-ar fi avut nici o bucurie de acele bunătăţi, dacă n-ar fi văzut şi pe fraţii lui mântuiţi împreună cu el (cf Romani 9, 3). Pavel ştia, ştia bine ca nimic nu este mai mare ca dragostea, nici nu are seamăn cu ea, nici chiar mucenicia, capul tuturor bunătăţilor. Şi ascultă cum. Dragostea chiar fară mucenicie face ucenici ai lui Hristos, dar mucenicia fără dragoste nu poate săvârşi aceasta. - De unde ştim asta? - Chiar din cuvintele lui Hristos! El le-a spus ucenicilor Săi: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii»(loan 13, 35), Iată, dragostea face ucenici fară mucenicie! Să-ţi arăt, acum, că mucenicia fără dragoste nu numai că nu face ucenici, dar nici nu-i de folos celui ce suferă. Ascultă pe Pavel, care spune: «De aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte»(1 Corinteni 13, 3).” (Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Roman, I, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 397-398)

Download: Click for download attached file: Nimic nu este mai mare ca dragostea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 55021

Data: Aug 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).